Dosar penal după ce o femeie gravidă a fost operată de hernie. Polițiștii s-au autosesizat în cazul de la Spitalul din Târgu Jiu

Data publicării:
sala de operatie spital
Dosar penal după ce o femeie gravidă a fost operată de hernie. Polițiștii s-au autosesizat în cazul de la Spitalul din Târgu Jiu. FOTO: Captură Digi24

Poliţiştii din Gorj s-au autosesizat şi au deschis un dosar penal pentru neglijenţă în serviciu în cazul de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, unde o femeie gravidă în nouă luni a fost operată de hernie.

”Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public, referitoare la o intervenţie chirurgicală efectuată de medicii Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, asupra unei femei de 35 de ani, din oraşul Tismana, Compartimentul Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj este abilitat să comunice următoarele: la data de 23 august a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Gorj, s-au sesizat din oficiu şi efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu”, se arată într-o informare a IPJ Gorj.

Miercuri, şi Colegiul Medicilor din România a anunţat că face propriile verificări cu privire la acest caz, instituţia precizând că „sistemul medical din România, prin toate componentele lui, de la medici la autorităţi şi factori de decizie, instituţii, organizaţii, necesită o reformă profundă”, astfel încât riscul de apariţie a unor astfel de situaţii să fie diminuat.

Potrivit gorjexpress.ro, femeia în vârstă de 35 de ani nu știa că este gravidă în luna a noua, iar medicii care au consultat-o nu și-au dat seama că aceasta este însărcinată. După ce femeia a fost operată de hernie, medicii au depistat sarcina și s-a intervenit prin cezariană. Mama este acum internată la ATI, iar nou-născutul la Neonatologie. Femeia mai are acasă 2 fete gemene, în vârstă de 16 ani. Șefii SJU Târgu Jiu au dispus o anchetă internă pentru a afla cum a fost posibilă o asemenea eroare medicală majoră.  

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...