Sari la conținut

Absolvenţii de Medicină, nevoiţi să emigreze

4301 absolvenţi de Medicină au susţinut în acest an examenul de rezidenţiat. Pentru 979 dintre aceştia nu există locuri sau posturi libere ca să profeseze. Unul dintre ei este Elena Alecu, absolvent de Medicină Dentară.

„În jur de 200 şi ceva de absolvenţi, promoţia 2015, plus oameni care vin din promoţiile anterioare. În total am fost 212 concurenţi pe 44 de locuri, aproximativ 5 pe loc. Mi se par foarte puţine locuri şi examenul e foarte greu,” spune Elena Alecu absolvent de Medicină Dentară.

După câteva asemenea experienţe, nu e de mirare că unii dintre ei se gândesc să emigreze.

„Posturi cam greu se iau. Eventual să pleci în străinătate, deci e un fel de pregătire pentru a pleca în străinătate, pentru că un viitor clar nu-ţi dă locul de rezidenţiat, doar postul”, adaugăTimofei Muntean, viitor medic rezident.

Postul oferă medicului rezident un contract de muncă pe o perioadă nedeterminată. Doar 544 de tineri au avut, în acest an, o asemenea şansă.

„Ar trebui ca numărul de rezidenți să fie cel puțin concordant cu numărul de absolvenți, iar pentru o reglementare corectă în viitor, ar trebui ca aceste locuri să fie astfel gândite încât să poată absorbi, într-o perioadă scurtă, de doi trei ani de zile, excedentul de concurenţi”, declarăProf. Dr. Radu Septimiu Câmpian, decan Facultate de Medicină Dentară.

Locurile şi posturile sunt stabilite de Ministerul Sănătăţii, în colaborare cu Direcţiile de Sănătate Publică. Problema numărului insuficient este de mai bine de cinci ani. În prima zi de mandat, noul ministru al Sănătăţii a promis să îndrepte greşelile.

Vă spun ce le spun rezidenţilor mei, că nu-i o problemă să greşească în operaţie, important e să poată recunoaşte greşeala şi s-o corecteze,” spune Patriciu Achimaş-Cadariu, ministrul Sănătăţii.

Potrivit unui studiu al Colegiului Medicilor, două treimi dintre viitorii medici au început facultatea cu gândul să-şi practice meseria în străinătate.

Etichete: ministrul sănătaţii , studenti , medici , absolventi medicina , patriciu achimas cadariu , spitate

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale