DOCUMENT. Pentru organizarea alegerilor locale 2020, elevii vor învăța online în perioada 25-29 septembrie (CNSU)

Data publicării:
eleva scoala online
Școala online. Foto: Getty Images

Elevii vor învăța online în perioada 25-29 septembrie, a decis Comitetul Național pentru Situații de Urgență. Măsura este luată în contextul organizării alegerilor locale de duminică.

„Activitatea didactică ce presupune prezența fizică a elevilor și a cadrelor didactice în cadrul unităților de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare pentru desfășurarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020, stabilite conform Registrului secțiilor de votare administrat de Autoritatea Electorală Permanentă, se suspendă începând cu data de 25.09.2020 până la data de 29.09.2020 inclusiv.

Activitățile didactice prevăzute se vor relua începând cu data de 30.09.2020 cu respectarea tuturor condițiilor de siguranță și igienă sanitară”, a decis CNSU.

DECIZIA CNSU AICI

Potrivit hotărârii, activitățile didactice vor fi desfășurate în sistem online, conform metodologiilor specifice aprobate la nivelul Ministerul Educației și Cercetării.

Decizia CNSU a fost luată în contextul organizării alegerilor locale din 27 septembrie.

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Delia, escapadă în Italia, alături de soț și de părinți. Gina și Ion Matache sunt despărțiți, dar locuiesc în...
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...