Dorința unei fete din Vaslui de a învăța mișcă lucrurile. Peste 30 de copii din localitate vor primi telefoane și internet gratuit

Data publicării:
gabriela-eleva-vaslui-scrisoare-primar
Foto: Digi24

Una din cele mai emoţionante poveşti din această pandemie vine dintr-un sat din Vaslui. O elevă de gimnaziu i-a trimis primarului o scrisoare în care-l roagă să-i cumpere un telefon mobil. Promite că-i va da banii înapoi, în rate, din alocația ei. Copila vrea să învețe și acum nu o poate face decât online. Ea și frații săi au primit telefoane de la oamenii din sat. Pentru că în localitate sunt și alţi copii în aceeași situație, grupul Digi România le va dărui 37 de telefoane inteligente şi internet gratuit.

Nevoită să își facă lecțiile online fără să aibă măcar un telefon inteligent, Gabriela și-a făcut curaj și i-a scris primarului.

„Am zis că nu se mai poate, aveam nevoie chiar foarte mare. (Reporter: Până acum cum ai făcut?) De pe telefonul mamei. M-am gândit că domul primar a ajutat atâta lume și m-ar putea ajuta și pe mine. Mi-aș dori un telefon pentru că nu avem cum să ne facem toți lecțiile. I-am zis că l-aș putea achita când iau alocația. Mi-a zis că îmi dă cu foarte mare drag”, spune Gabriela.

„Am primit o scrisorică, pur și simplu m-a cutremurat, mai ales când mi-a spus că va plăti telefon din banii ei. Toți frații vor avea prin grija unor oameni telefoane, tablete. Sunt niște copii foarte buni. M-a și mișcat mesajul ei”, a spus Ciprian Tamaş, primarul comunei Șuletea.

Gabriela mai are şase fraţi. Banii sunt puţini, doar alocaţiile celor mici plus ce câștigă tatăl vitreg, angajat la magazinul din sat.

Mariana, mama elevei: „Eram în grădină, plantam răsaduri și ea a venit și mi-a spus că i-a scris o scrisoare domnului primar. Aloeu, cum ai făcut tu așa ceva. Dacă ne faci de râs. Ea mi-a spus: Mamă, eu am încercat.”

Dorina, sora Gabrielei: „Este mult mai ușor la școala obișnuită, acolo primim explicațiile profesorilor. Acum, când suntem acasă, trebuie tot noi elevii să încercăm să înțelegem singuri, probabil înțelegem ideea greșit și este mult mai complicat. (Reporter: Cum ți s-a părut ideea surorii tale de a scrie aceea scrisoare către primar? S-a sfătuit cu una dintre voi?) Mie nu mi-a spus nimic. Eu nu cred că aș fi avut curaj să fac chestia asta, nu aș fi putut să o fac.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cine este Robert Fico, premierul împușcat după o ședință de guvern. Care este starea lui după ce a fost operat
Pro FM
Kelly Clarkson, adevărul despre transformarea ei: „Am luat medicamente ca să slăbesc, dar nu Ozempic!”...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Mutarea inteligentă a României prin care să obțină totul donând Patriot Ucrainei EXCLUSIV
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Colegii lui Mihai Onilă, revoltați după ce acesta a decis să plece din trupa AXXA: „Vom continua fără el, să...
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Portalul dintre New York si Dublin a fost inchis din cauza “comportamentului neadecvat”