Sari la conținut

Recalificare la locul de muncă. Profesorii de matematică sau română ar putea preda şi sportul

Cadrele didactice cu specializarea matematică, limba română sau chimie ar putea preda şi educaţie fizică şi sport. Este propunerea de avarie a Ministerului Tineretului şi Sportului pentru a suplini numărul profesorilor de educaţie fizică în momentul în care va intra în vigoare noua programă pentru clasele V - XII, cu patru ore de sport pe săptămână.

Propunerea profesorilor buni la orice materie a venit din partea unui fost sportiv de performanţă, Carmen Tocală, în prezent secretar de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului. 

Profesorul are cursuri de psihologia copilului, are cursuri de pedagogie şi practică pedagogică, motiv pentru care am susţine că profesorii din celelalte discipline, în urma absolvirii unor cursuri în educaţie fizică şi sport, să poată deveni, să poată preda şi susţine orele de educaţie fizică şi sport”, susţine Carmen Tocală.

Totuşi, cadrele didactice din Capitală nu văd cu ochi buni această variantă.

Ca să pot să predau disciplina pe care o predau am studiat patru ani, plus un an de master, şi nu cred că profesorii de alte specializări pot să predea sport în urma unui curs pur şi simplu”, este opinia Dianei Răducanu, profesor de română şi director adjunct la Liceul Teoretic "Jean Monet".

La bază sunt învăţătoare, iar la liceul pedagogic am predat astfel de ore. Ca profesor de română, spun nu. N-aş mai putea să predau ore de educaţie fizică”, spune Luminiţa Paraipan, profesor de română la Colegiul Naţional "Ion Luca Caragiale".

Profesorii din mediul rural sunt însă de altă părere. O specializare în plus ar însemna şi un salariu mai mare.

Este o iniţiativă bună de a preda sportul. Lucrezi cu copiii mai degajat, un alt stil de predare, o altă abordare a lecţiilor”, crede Constantin Diaconescu, profesor de matematică şi directorul Şcolii "I-VIII Bascov".

Proiectul ministerului, doar o glumă

Profesorii de sport nici nu vor să audă de proiectul ministerului.

Mie personal mi se pare o glumă. Modulul psihopedagogic îl poate face oricine, dar dacă nu eşti şi implicat fizic, să lucrezi cu ei, doar stând pe bancă, să le arunci o mingiuţă şi să le spui că este atractiv şi ei să-şi găsească singuri de lucru şi tu doar să urmăreşti creativitatea lor, în niciun caz”, declară Marinela Ion, profesor de educaţie fizică şi sport la Liceul Teoretic "Jean Monet".

Un alt cadru didactic este la fel de categoric. „Mă gândesc ce s-ar întâmpla dacă m-aş duce eu să cânt în faţa copiilor sau să desenez. Este cam acelaşi lucru. Nu, nu sunt de acord cu aşa ceva”, spune Doina Teodorescu, profesor de educaţie fizică şi sport la Colegiul Naţional "Ion Luca Caragiale".

Regula celor patru ore de sport pe săptămână va fi aplicată din toamnă, deocamdată doar elevilor din clasele I-IV, iar orele vor fi susţinute de învăţători.

Etichete: sport , profesori , elevi , invatamant , Ministerul Sportului , matematică , carmen tocala , romana , educatie fiyica , chimie

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale