Accident grav în Timiș: Doi morți şi 5 răniți, după ce două mașini s-au ciocnit frontal într-o curbă

Data actualizării: Data publicării:
accident-rutier-lovrin-timis-drdp (1)
Foto: DRDP Timișoara

Două persoane au murit şi 5 persoane, între care un copil, au fost rănite, joi, după ce două mașini s-au ciocnit frontal, într-o curbă, în zona localității Lovrin din județul Timiș. Circulația este închisă pe DN 6, în zona accidentului.

O mașină care circula pe DN 6 dinspre Timișoara spre Sânnicolau Mare nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a lovit un autoturism care venea din sens opus, au transmis polițiștii.

accident-rutier-lovrin-timis-drdp (2)
Foto: DRDP Timișoara

În urma impactului, șoferul și pasagera de lângă el din mașina care a intrat pe sensul opus de mers au murit.

Patru adulți și un copil din mașina lovită au fost răniți și duși la spital.

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că circulația este închisă momentan pe DN 6.

Redactor: G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri