Avertizare meteo: ploi torenţiale, grindină şi vijelii. Alerta este valabilă de joi, ora 10:00, până vineri, ora 18:00

Data publicării:
meteo-1


Ziua de joi vine cu ploi, tunete, fulgere, vijelii şi grindină. Meteorologii au emis o informare care intră în vigoare la ora 10:00 şi este valabilă până vineri, ora 18:00: descărcări electrice, ploi care pot fi torenţiale, căderi de grindină şi vijelii în regiunile vestice şi sud-vestice, apoi şi în sud şi centru, iar pe parcursul nopţii de joi spre vineri, mai ales în partea de est.

Cantităţile de apă vor fi mai importante şi pot depăşi local 25 de litri pe metrul pătrat, informează Administraţia Naţională de Meteorologie. Temperaturile maxime vor avea valori de la 19...20 de grade în Banat până la 29 de grade în Muntenia şi Moldova.

Până vineri seară, au loc averse, tunete şi fulgere în cea mai mare parte a ţării. Nu sunt excluse grindina, vijelia şi cantităţile de apă mai însemnate. Sâmbătă, ploile se restrâng la nord-vestul şi centrul ţării, pentru ca duminică să cuprindă din nou şi vestul şi sudul ţării. Temperaturile se vor opri la 26 de grade.

Cei aflaţi la malul mării vor avea parte de soare la începutul zilei de joi, însă treptat şi aici norii se înmulţesc, iar în orele serii aduc averse cu descărcări electrice. Temperaturile vor fi cuprinse între 22 şi 24 de grade, cu cel mult 17 grade în apa mării.

La munte, în majoritatea staţiunilor plouă, posibil torenţial. Vor fi semnalate descărcări ectrice, iar pe spaţii mici - grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp, iar temperaturile vor scădea uşor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...