Bizar. Două incendii, în aceeaşi zi, la unul din căminele Facultăţii de Medicină

Data publicării:
incendiu camin medicina agerpres 8506002

Vasile Daniel, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov: „Suprafaţa afectată de aproximativ 20, 30 de metri pătraţi, în interior au ars materiale textile, mase plastice, elemente de mobilier”.

Fumul degajat de incediu a învăluit etajele superioare. Opt studenţi au fost scoşi din cămin de pompieri.

Câteva ore mai târziu a luat foc o cameră de cămin. Pompierii au intervenit cu zece autospeciale.

Vasile Daniel, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov: „Incendiul care s-a produs în această seară a avut loc în partea din spate a acestei clădiri la nivelul etajului doi. O suprafaţă de aproximativ 20 de metri pătraţi, o cameră de locuit în care au ars toate elementele combustibile din interior”.

Nouă dintre tinerii cazaţi în cămin au ajuns la spital.

Pompierii au deschis o anchetă privind cauzele acestor incendii şi nu exclud nicio ipoteza deocamdată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Câți copii are Celine Dion: "Viața mea e să fiu mamă". Fiul cel mare are 23 de ani și seamănă foarte bine cu...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...