Bugetul UE, respins de Parlamentul European

Data publicării:
13032013 20buget-54594

Au fost 506 voturi împotriva acestui proiect de buget și doar 161 pentru. Luna trecută, șefii de stat şi de guverne, reuniți în Consiliul European, ajunseseră la un acord asupra bugetului UE. Potrivit acordului din Consiliu, respins azi de Parlamentul European, România urma să primească 39,8 de miliarde de euro.

Creşterea bugetului pentru 2014-2020 faţă de perioada 2007-2013 este de 18%, spunea, în februarie, președintele Traian Băsescu.

Această sumă nu mai rămâne valabilă pentru că, după votul din Parlament, încep negocierile pentru modificarea proiectului de buget.

Bugetul UE din perioada 2014-2020, agreat luna trecută, este cel mai mic din istoria Uniunii. Banii care s-au tăiat au fost chiar de la instituțiile europene,bani care ar fi trebui să ajungă în salariile funcționarilor europeni sau în diverse instituții care asigură funcționarea forului comunitar. Vizați direct, europarlamentarii nu au fost de acord, miercuri, să li se reducă sumele alocate.

Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat, la Digi24, că membrii delegației PPE din România au votat pentru susținerea înțelegerii din Consiliul European privind bugetul. „Din păcate, colegii noștri de la socialiști și de la liberali, care sunt și la guvernare la București, au votat împotriva bugetului mărit pentru România”, a adăugat Cristian Preda.

Semnalul pe care îl trimite Parlamentul European (PE) este acela că vrea să negocieze, europarlamentarii fiind interesați să pună în evidență forța PE în negocierile cu Consiliul”, a mai spus europarlamentarul PDL.

Rezoluţia adoptată miercuri dă negociatorilor PE un mandat puternic pentru a se asigura că bugetul multianual va fi suficient de flexibil pentru a asigura ca fondurile disponibile să fie utilizate în mod optim.

Parlamentul European cere de asemenea şi o revizuire a cheltuielilor la jumătatea perioadei, pentru a permite noului Parlament care va fi ales în 2014 şi Comisiei Europene o oportunitate pentru a influenţa bugetele pe care le vor moşteni, se arată într-un comunicat PE, citat de Mediafax.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri