Cinci vieți au fost salvate de un singur donator

Data publicării:
06022013 20transplant 20cinci-47909

Cei cinci pacienţi care au primit organele bărbatului de 55 de ani, aflat în moarte cerebrală, se aflau de mult pe lista de aşteptare.

„A fost vorba despre o prelevare multi-organ. S-au prelevat ficatul rinichii şi corneele”, a spus dr.Radu Zamfir, medic primar chirurg în cadrul Institutului Clinic Fundeni.

„Cei doi rinichi vor ajunge la Cluj unde vor fi transplantaţi la doi pacienţi care vor fi selecţionaţi pe baza criteriilor imunologice”, a declarat dr.Silviu Moga, medic primar în cadrul Institutului de Urologie şi Transplant Renal Cluj.

Ficatul şi corneele au fost trimise de urgenţă la Bucureşti.

Este bine să nu treacă mai mult de 12 ore de la momentul extragerii organelor din corpul donatorului până la implantare”, a explicat dr.Radu Zamfir, medic primar chirurg în cadrul Institutului Clinic Fundeni.

Prelevarea organelor a fost realizată de o echipă formată din 14 medici şi asistenţi.

„Au participat echipele de prelevare de la Institutul Fundeni şi de la Institutul de transplant renal din Cluj, fiecare formate din 4 persoane”, a afirmat dr. Florian Sabău, medic primar în cadrul Spitalului Judeţean din Oradea

Medicii atrag atenţia că esenţial în realizarea operaţiilor de prelevare de organe este acordul familiei persoanei aflate în moarte cerebrală, fără de care salvarea altor pacienţi aflaţi pe liste de aşteptare ar fi imposibilă.

„Acordul a fost obţinut în jurul orei 18:30 iar la 22:00 echipa din Cluj a fost deja în Oradea iar echipa de la Bucureşti a aterizat la ora 22:30 de minute”, a spus dr. Florian Sabău, medic primar în cadrul Spitalului Judeţean din Oradea.

Anul trecut, în Oradea, s-au efectuat 21 de operaţii de prelevare de organe.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...