Elevii unui liceu din Iaşi şi-au deschis o bază de echitaţie la şcoală

Data publicării:
Hipodrom

Baza hipică a liceului a fost înființată după ce mai mulţi elevi au câştigat un concurs şcolar în Letonia.

Totul a început de la poneiul pe care-l vedeți în manej. Acum doi ani am participat la un concurs de antreprenoriat și am câștigat premiul în valoare de 1500 de dolari. Am cumpărat un ponei, am început să-l antrenez. Nu știam nimic despre cai, iar de atunci viața mi s-a întors la 180 de grade”, spune Andrei Andruc, elev al Liceului Agricol Mihail Kogălniceanu.

Andrei are 17 ani şi pentru că avea nevoie de un spațiu special pentru dresarea poneiului s-a gândit să amenajeze un hipodrom în curtea liceului. Inițiativa lui a fost sprijinită de conducerea școlii şi de colegi. De la gardul care înconjoară baza hipică şi până la obstacolele necesare pentru antrenament, toate au fost construite chiar de elevi cu materialele liceului. Odată finalizată construcția a fost angajat și un antrenor de echitație, iar hipodromul a fost deschis publicului. Baza sportivă are acum opt cai.

Scopul acestei locații este unul didactic și cred că situația liceului este una unică în România. Liceu care să aibă o bază hipică”, spune Tiberiu Ceobotaru, antrenor.

După numai șase luni de antrenament, Andrei a participat deja la o primă competiție care a avut loc în localitatea Tomești și unde a câștigat locul doi.

„Echitația începe de aici, din grajd, de la a curăța calul pentru că acesta este primul pas în a-l înțelege. Când ajungi să înțelegi calul, după aceea poți tinde la performanță”, spune Andrei.

Cei care vor să învețe echitație în hipodromul Liceului Agricol și nu sunt elevi ai școlii nu sunt obligați să achite o taxă fixă. Li se cere însă o contribuţie

O donație pentru cai, știți că au nevoie de zahăr, morcov”, spune Constantin Timu, director adjunct al Liceului Agricol Mihai Kogălniceanu.

Suma medie pe care o achită cursanții este de 20 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Oana Pellea, revoltată după ce imaginea tatălui ei a fost folosită fără drept: „Păcat este că profitați de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
O prietenie rară la Hollywood. Taylor Swift, eseu dedicat „empaticei” Dakota Johnson, în „Time”: „Pot garanta...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
Securitatea spitalelor, o glumă pe bani publici: de la bătăi cu topoare la furtul instalației de oxigen. Cine...
Newsweek
Sfârșitul Europei. Populația scade cu 50.000.000 de persoane. Pensiile nu se pot plăti. România prinsă în horă
Digi FM
Semnalul de alarmă tras de salvamontiști după ce șerpii sunt tot mai des întâlniți pe munte. Simptomele...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Consumul ocazional de alcool în exces, mai periculos decât pare. Ce au descoperit cercetătorii
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Gabriela Spanic, adevărul despre cum se menține în formă la 52 de ani: „Îmi place să fac sport!” Actrița a...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...