Hărțuirea sexuală, subiect tabu. 19.000 de femei lucrează în structurile MAI

Data publicării:
1301femei 20mai-43516

Multe dintre femeile care lucrează în structurile MAI participă la misiuni periculoase alături de bărbaţi.

„Băieții mă sprijină, mă ajută, executăm, practic, aceleași misiuni, nu sunt dată la o parte dacă e vreun fel de misiune și mă simt sprijinită și protejată alături de ei”, spune Sânziana Cojocariu, de la Jandarmeria București.

Şi în Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă lucrează multe femei. Spun că s-au obişnuit cu glumele colegilor. „Este normal să apară anumite glume, anumite momente de destindere a situațiilor dificile în care ne aflăm uneori, legăm prietenii, avem experiențe de viață comune, dar asta nu înseamnă că s-a depășit vreodată limita bunului simț”, precizează căpitan Silvia Voicu.

Se pare însă că la poliţia Olt, această limită a fost depăşită demult. Cel puţin asta susţine agenta care şi-a înjunghiat şeful pentru că ar fi abuzat-o. Multe dintre colegele ei din minister cred că femeia a greşit pentru că a tăcut atât de mult timp.

Unele angajate MAI cred că e un sistem închis, o lume a bărbaţilor, dar nu sunt dispuse să spună acest lucru în faţa camerei.

Oficialii ministerului susțin că până acum nu există şi alte sesizări legate de incidente similare. Dar anul trecut, fostul purtător de cuvânt al Poliției Române, Christian Ciocan, a fost doar atenționat, după ce o ziaristă l-a acuzat de hărțuire sexuală. Acum, toate femeile din Ministerul Afacerilor Interne vor fi audiate de comisii speciale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri