L. Tokes compară situația secuilor din România cu cea din Crimeea. Reacția președintelui

Data publicării:
tokes laszlo - mfax-15

Marșul de ieri din Târgu Mureș a fost adus în discuție la Parlamentul European de către eurodeputații Laszlo Tokes și Czaba Sogor.

Laszlo Tokes a spus că populația de secui din România „devine o minoritate pe propriul teritoriu, ca și cei care trăiesc în Crimeea acum”.

Europarlamentarul a cerut Parlamentului European, ca și celorlalte instituții europene, să ajute secuii să obțină autonomia.

Președintele Traian Băsescu și președintele PNL Crin Antonescu au reacționat la aceste declarații.

„Vedem partidul Jobbik din Ungaria. Cred ca Europa păcii, Europa civilizată trebuie să reacționeze extrem de dur. Ffoarte mulți din oamenii acestor partide extremiste cred că pot spune orice și că pot face orice, dar promovând de fapt fascismul”, a spus Traian Băsescu.

Este scandalos și este alarmant și cred că este o întrebare foarte bună pe care să i-o puneți domnului președinte Băsescu și domnului Emil Boc, celor care în PE au cauționat susținerea şi promovarea domnului Tokes”, a spus Crin Antonescu.

Aproximativ 3.000-4.000 de secui au participat luni la un miting urmat de un marş la Târgu Mureş. Printre ei şi câţiva reprezentanţi ai organizaţiei „64 de Comitate” şi Garda Maghiară - formaţiune interzisă în Ungaria. Extremiştii s-au îmbrâncit cu jandarmii şi au aruncat cu petarde. Mitingul a fost autorizat, dar nu şi marşul, despre care organizatorii susţin că a pornit ca o plimbare. Manifestanţii au cerut autonomia aşa-zisului Ţinut secuiesc.

Sincer, cred că domnul Tokes depăşeşte orice limită prin această declarație. Să vorbești de o politică a statului român, o politică naționalistă de asimilare și colonizare care să ducă la dispariţia Ţinutului Secuiesc şi a comunității maghiare din Transilvania, sincer, cred că depășește orice limită. E inacceptabil așa ceva”, a comentat la Digi24 europarlamentarul PNL Renate Weber.

Pe de altă parte, această declarașie face mai mult valuri în România, pentru că domnul Tokes ne-a transmis-o și nouă, deputaţilor din delegaţia română, și probabil și către presa din România. Pentru că aici intervenţia pe care a avut-o a fost în cadrul unei sesiuni de "diverse", în care fiecare deputat într-un minut, spune ce crede el de cuviință. Nu e o dezbatere pe o temă anume”, a adăugat europarlamentarul.

Renate Weber a mai spus că, probabil, Laszlo Tokes „e într-o campanie disperată să convingă secuii să-l voteze pentru Parlamentul European”, lucru carem însă, „nu justifică afirmaţia”.

De asemenea, europarlamentarul PSD Victor Boștinaru a spus că Laszlo Tokes, cu fanteziile și obsesiile lui extremiste”, a vorbit într-un moment în care erau puțin europarlamentari în sală.

El a calificat acest document drept „încă o declarație de război la adresa României”.

În opinia sa, „Moscova n-ar avea de o voce mai bună și mai calificată decât cea a domnului Tokes, pentru a incita în state membre posibile destabilizări naţionaliste”.

UDMR s-a detaşat de declarațiile lui Laszlo Tokes, a adăugat el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salarii ar putea avea președintele, premierul și parlamentarii până în 2031. Proiectul care schimbă grila...
Digi FM
A murit Dana Tapalagă, actrița din filmul „După dealuri”. Nuami Dinescu, mesaj sfâșietor: „Nu cred că există...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shakira, în centrul atenției după show-ul din finala CM 2026. Fanii, cuceriți: „Nu-mi vine să cred că are 49...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
Orașul antic din România descoperit de pe Dunăre. Ce îi așteaptă la țărm pe turiștii ajunși la Drobeta-Turnu...
Newsweek
Avertisment despre pensie. Recalcularea nu aduce mereu bani în plus. Ce să verifice pensionarii înainte?
Digi FM
Câți bani câștigă Spania după triumful la Cupa Mondială. FIFA împarte premii de sute de milioane de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
„Odiseea”, triumf la box office. Cel mai bun debut global al unui film regizat de Christopher Nolan
UTV
Cum l-au sărbătorit Laura Cosoi și cele patru fetițe pe Cosmin Curticăpean, la împlinirea vârstei de 50 de ani