Militarul Florinel Enache, grav rănit în Afganistan, are acum o mână bionică. Operaţia, premieră în România

Data publicării:
militar-1

O operaţie în premieră s-a desfăşurat săptămâna aceasta la Spitalul Militar din Capitală. O echipă de medici români şi americani i-au montat militarului Florinel Enache, rănit grav în Afganistan, o mână bionică. În urma exploziei unei bombe artizanale, soldatul şi-a pierdut picioarele şi braţul stâng. Noua proteză funcţionează pe baza unor stimuli electrici care acţionează la contracţia muşchilor.


Am finalizat şi am montat proteza pe membrul toracic stâng care e compusă din acest antebraţ cu mana bionică şi cot mioelectic şi sunt cuplate la potenţialele bonţului”, a explicat unul dintre medicii implicaţi.

Proteza bionică care i-a fost montată lui Florinel Encahe îi va schimba cu totul viaţa. Până acum, militarul avea mari dificultăţi în viaţa de zi cu zi, fiind nevoit să apeleze la cei din jur chiar şi pentru a bea un pahar cu apă.

M-a impresionat extraordinar de mult momentul în care ieri a reuşit să-mi facă un semn cu mâna. Acest om a venit doar cu un bont, nu avea mână şi nu putea să îşi exprime sentimentele. Era un om mutilat”, a declarat Florentina Radu Ioniţă, directoarea Spitalului Militar Central.

Nouă mână i-a fost montată şi cu ajutorul unor medici specialişti americani. Ea funcţionează pe baza unui soft care îl va ajuta să facă orice mişcare doreşte.

Acum o să meargă acasă. Suntem în permanentă legătură cu el, mai ales că funcţionarea acestui cot şi a antebraţului bionic presupune o serie de reglaje la nivelului softului. Funcţionează în strânsă legătură cu un laptop”,a explicat şefa unităţii medicale.

Viaţa lui Florinel Enache s-a schimbat complet pe 4 mai 2012, în timp ce era în misiune în Afganistan. În acea zi, patrula pe autostrada dintre Kabul şi Kandahar, iar ghinionul a făcut să calce pe o mină. Explozia a fost atât de puternică, încă l-a lăsat complet mutilat, fără picioare şi fără braţul stâng.

A fost dus de urgenţă la un spital din Statele Unite unde, timp de un an, medicii s-au luptat să îi salveze viaţa. Preşedintele Statelor Unite Barack Obama şi soţia acestuia l-au vizitat la spital.

La întoarcerea în ţară, pe 15 mai 2013, Florinel Enache a fost primit cu onoruri militare şi decorat.

Militarii români se retrag anul acesta din Afganistan. În total, 23 de militari şi-au pierdut viaţa în misiuni dificile desfăşurate sub egida NATO.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...