Totul s-a întâmplat pe Șoseaua Giurgiului din Capitală. Din primele informații, ar fi vorba de o lucrare în zonă, la niște țevi.
Automacaraua, în timp ce ridica un container de gunoi, a căzut peste o mașină care era parcată. Din fericire, nu se afla nimeni în interior.
Șoferul de pe automacara a făcut atac de panică și a avut nevoie de îngrijiri medicale. El a fost dus de un echipaj SMURD la spital.
Pompierii încearcă să îndepărteze macaraua și mai apoi, cei care făceau lucrări, să vadă cum a fost posibil incidentul, fiind foarte aproape și de pompele de benzină.