Regele Mihai, ultima barieră contra dictaturii. Opoziția față de comunism nu a primit însă sprijinul Occidentului

Data publicării:
reegele 1

Mihai s-a născut pe 25 octombrie 1921, la Sinaia. A urcat pe tron pe 27 iulie 1927, după moartea bunicului său, Regele Ferdinand. Trei ani mai tărziu a fost detronat de tatăl său, Carol al II-lea, revenit din exil.

Pe 6 septembrie 1940, a redevenit rege, în urma abdicării lui Carol al II-lea.

România era însă condusă de mareşalul Ion Antonescu. Alături de liderii partidelor democratice, Regele Mihai s-a opus deciziei mareşalului Antonescu de a continua razboiul alături de Hitler, după dezastrul de la Stalingrad.

Riscurile erau enorme, fiindcă majoritatea armatei era pe front. În interiorul ţării nu erau decât oameni tineri, care aveau numai trei săptămâni de instrucţie militară, dar situţia era aşa de gravă pe front încât nu se mai putea continua alianţa cu Germania. De fapt, toată ţara şi cu mine nu eram deloc de acord cu această alianţă care ne-a dus până la Stalingrad”, spunea Mihai I, la BBC, în 1987.

La 23 august 1944, Regele Mihai l-a arestat pe Ion Antonescu, în urma refuzului de a rupe alianţa cu Germania.

După război, Statele Unite i-au conferit regelui Mihai Legiunea de Merit a Armatei Americane, iar Stalin i-a recunoscut meritele antinaziste prin ordinul Victoria, cel mai înalt ordin al URSS.

Dar, începând din august 1945, regele Mihai a refuzat să mai semneze decretele guvernului pro-sovietic Petru Groza. Execuţia mareşalului Antonescu, falsificarea alegerilor din 1946 şi procesele politice împotriva marilor lideri politici au pregătit teren pentru îndepartarea Regelui.

La 30 decembrie 1947, la Palatul Elisabeta, înconjurat de soldaţii din divizia sovietizata Tudor Vladimirescu, Petru Groza şi Gheorghe Gheorghiu Dej i-au pus în faţă regelui actul de abdicare.

Am încercat să tergiversez, să explic că pentru un astfel de act trebuie întrebat poporul român (pentru că așa se face din punct de vedere constituțional). La care au răspuns: Asta nu se poate. Trebuie imediat făcut și, dacă într-un timp de jumătate de oră nu ies eu de acolo, va fi o baie de sânge, începând din București, cu studențimea și tineretul, până în restul țării. Văzând situația în care eram și aceste amenințări, nu mi-a mai rămas nimic altceva de făcut decât să semnez”, a mai spus regele, la BBC.

În exil, Regele Mihai s-a căsătorit cu Ana de Bourbon Parma, înrudita cu familia regala a Danemarcei, cu cea a Portugaliei si cu Bourbonii spanioli. Au împreuna cinci fiice - Margareta, Elena, Irina, Sofia si Maria.

După 1989, Regele Mihai a fost împiedicat să se întoarcă în ţară. Abia în 1997 a reprimit cetăţenia română, iar primul discurs în faţa Parlamentului l-a susţinut în urmă cu doi ani, la împlinirea vârstei de 90 de ani.

Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, şi a Naţiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie”, declara Mihai I, în Parlament, pe 25 octombrie 2011.  

25 octombrie este ziua de naştere a Majestăţii Sale, Regele Mihai I al României. Astăzi, regele împlineşte 92 de ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate