Târgovişte. A lovit două maşini şi a fugit. Şoferul conducea un autoturism înmatriculat în Bulgaria

Data publicării:
masina lovita

Accidentul a avut loc la puţin timp după miezul nopţii. Treziţi din somn, proprietarii şi-au găsit maşinile lovite.

Martorii spun că din autoturism au coborât mai multe persoane. Oamenii legii au găsit pe bancheta din spate resturi de ţigări şi plicuri suspecte, cel mai probabil fiind vorba despre consumatori de droguri.

Maşina celui care a provocat accidentul este înmatriculată în Bulgaria. Şoferul are la dispoziţie 24 de ore pentru a se prezenta la poliţie, întrucât este vorba doar de o tamponare fără victime.

„Poliţiştii efectuează verificări în vederea identificării unui conducător auto care, se pare, în timp ce se deplasa pe strada Radu Popescu din Târgovişte, a avariat două autoturisme staţionate pe marginea părţii carosabile”, a declarat agentul Raluca Trandafir, purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa.

Maşina va fi ridicată de poliţişti, care vor încearca să identifice şoferul pe baza probelor găsite în autoturism.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate ieși mai devreme la pensie. Trei situații prevăzute de noua lege care îi avantajează pe români
Digi FM
Vila unde regina Elisabeta a II-a își savura ceaiul la malul mării a fost scoasă la vânzare. Cum arată...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Puya își anunță retragerea din muzică după peste 20 de ani de carieră: „Mai fac trei albume și gata. Pensie!”
Film Now
Jennifer Lopez, în centrul speculațiilor despre operații estetice, după o apariție care a făcut valuri: "De...
Adevarul
Un antiinflamator luat frecvent pentru dureri articulare poate avea riscuri serioase. Milioane de oameni îl...
Newsweek
Un tribunal a declarat contributiv la pensie stagiul aferent grupelor de muncă. Alt tribunal a refuzat. De ce?
Digi FM
„Era furios”. Sharon Stone dezvăluie reacția halucinantă a soțului ei când medicii i-au recomandat o dublă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Jennifer Aniston face declarații rare, la mai bine de 20 de ani, despre Brad Pitt. Ce a spus despre apariția...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...