Sari la conținut

Un poliţist a încercat să se sinucidă. La evaluarea din 2017 fusese declarat apt

Un poliţist de la Postul de Poliţie Floreşti ar fi încercat să se sinucidă, marţi seară, provocându-şi răni pe mână cu un cuţit, surse judiciare declarând, pentru Agerpres, că la ultima evaluare psihologică acesta a fost declarat apt.


Potrivit surselor citate, bărbatul, care se afla în afara orelor de program, a fost găsit într-o maşină în zona Postului de Poliţie, având răni pe care şi le-ar fi provocat la mână cu un cuţit.

El a fost preluat de ambulanţă şi dus la spital, fiind în stare stabilă.

Ultima evaluare psihologică a poliţistului datează din aprilie 2017, când a fost declarat apt, au precizat sursele menţionate.

În cauză sunt efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanţelor în care s-a produs incidentul.