Video Exclusiv Familia unui român a fost răpită de teroriștii Hamas. "Nu cred că mai ieșim de aici. Vă iubim pe toți" i-a spus fiica sa într-un mesaj

Data actualizării: Data publicării:
Israeli Bring Home Hostages Rally Times Square
Copii luați ostatici de Hamas. FOTO: Profimedia Images

Întreaga familie a unui român cu dublă cetățenie din Israel a fost răpită în dimineața atacului Hamas. Pe 7 octombrie, cele două fete ale lui, cele trei nepoate și ginerele său au ajuns în mâinile teroriștilor, deși au încercat să se ascundă în camera de siguranță a casei. Bărbatul a oferit în exclusivitate, pentru Digi24, ultimul mesaj audio trimis de fiica sa chiar în momentul în care teroriștii se apropiau de ei. "Nu mai să poți să îți închipui ce înseamnă că eu am auzit-o pe fata mea, am auzit groaza din glasul ei și nu am putut să fac nimic", a transmis bărbatul.

Remus are două fete, Sharon și Danielle. Sharon, mezina acestuia, are la rându-i două fete gemene, iar Danielle are o fată. Cele trei nepoate ale bărbatului au trei și cinci ani jumătate.

"Au intrat în casă la ei. Și după vreo oră mi-a transmis, cu voce, un mesaj cu voce, tot prin Whatsapp: "Dragii noștri, acum ne incendiază casa. Fumul intră acum în camera de siguranță. Cred că nu vom mai ieși de aici. Vă iubim pe toți."

Bărbatul spune că a fost devastat că nu și-a putut ajuta familia, aflată la distanță de kilometri de locuința lor

"Alarmele au început la ora 6 dimineața, cu toții au intrat acolo, într-o cameră de siguranță. Prin Whatsapp mi-au spus că ei (teroriștii - n.red.) au intrat în camera asta. Pe la 8, tot prin Whatsapp, mi-a scris Sharon, că îi aud, că au intrat teroriștii în casa vecinilor.

După vreo jumătate de oră mi-a scris că «acum am auzit cum au intrat intrat în casa noastră teroriștii». Și eu acum citesc toate astea și eu stau într-un alt loc, la distanță de kilometri de locul lor și poți să îți închipui cum ne simțim eu și soția mea, că citim toate astea și... groaznice, și nu putem să facem nimic!

Nu mai să poți să îți închipui ce înseamnă că eu am auzit-o pe fata mea, am auzit groaza din glasul ei și nu am putut să fac nimic", a spus bărbatul într-un interviu acordat jurnalistei Digi24, Isabella Neagu.

Acesta a mai povestit că un membru al kibbutzului, alături de armată, au mers ulterior din casă în casă pentru a verifica ce se întâmplă și dacă mai sunt oameni în viață.

"Când au ajuns la casa lor, mi-au spus că au deschis camera de siguranță și nu era nimeni acolo, nu erau nici urme de sânge, nici cadavre, nimic. Și asta ne-a dat un semn că se vede că sunt răpiți. După asta, după o zi, am văzut un film, cred că de la Hamas, pe care l-au dat pe rețelele sociale, și acolo am văzut, pe o platformă de tractor, l-am văzut pe soțul lui Sharon și cu una dinntre gemene (nepoata - n.red.), și cred că am văzut-o din spate și pe Sharon.

După o săptămâna au venit din partea armatei și ne-au spus că din toate ce au văzut ei, prin aparate de interceptat și de recunoaștere facială, ne-au spus că toți, adică Sharon și Danniele și copiii, soțul lui Sharon au fost văzuți în viață când au fost duși în Gaza. Adică ne-au spus oficial că sunt acolo, că au fost răpiți toți", a mai precizat bărbatul.

Remus, român cu dublă cetățenie, născut în România, a mai spus că fetele lui au depus în luna iunie cererea pentru a obține la rându-le cetățenia.

"Eu sunt cetățean român, am cetățenie română. Ele au depus cerere pentru cetățenie în luna iunie, anul acesta. Eu sunt născut în România, părinții mei s-au născut în România", a precizat acesta.

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Distanţa minimă între clădiri. Cui dă dreptate legea dacă sunt prea apropiate
Digi FM
Și-au cumpărat casă la doar 19 ani și dezvăluie cum au reușit: "Suntem primii dintre prietenii noștri care au...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
În loc de bluză a avut doar un tatuaj aplicat direct pe pielea goală. Tyla a completat cu blugi cu talie...
Film Now
Dakota Johnson, pictorial de senzație la 36 de ani. Fanii, uimiți: „Nimeni nu poate fi ca tine când e vorba...
Adevarul
Funcția care deschidea ușile puterii în perioada comunistă. A fost deținută de Stalin și Ceaușescu. Iliescu a...
Newsweek
Tichete sociale la pensie, pentru alimente și medicamente, cu ocazia Paștelui. În ce oraș se oferă beneficiul?
Digi FM
Mîndruță, după vizita lui Zelenski la București: „El este bărbatul curajos care n-ați putut voi niciodată să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
E mai sănătos să bei apă rece sau apă caldă? Iată ce spune un specialist
Digi Animal World
A adoptat un motan și a crezut că i-a salvat viața. După trei ani a aflat că riscă 300.000€ amendă și...
Film Now
Mickey Rourke explică de ce a adunat datorii de 60.000 $ la chirie: “Luni întregi au existat probleme grave...
UTV
Liviu Vârciu reacționează după ce Lucian Mitrea a povestit că l-a găsit în pat cu Andreea Bănică