11 președinți și membri de secții de votare, în instanță pentru falsificarea a 402 voturi

Data publicării:
parchetul 20general 20piccj 205402831 20mediafax 20foto 20octav 20ganea-56993

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au au dispus ieri punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a unsprezece inculpaţi pentru introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine decât cele votate de alegători sau falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale. Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Judecătoriei Constanţa.

Este vorba de președinții și membrii de secții de votae Elena Iordan, Adelina Gabriela Tache, Felicia Negoiţă, Constantin Tache, Vasilică Vărvăroiu, Diana Florea, Lenuţa – Lăcrămioara Simion, Marioara Miuţu, Daniela Ghibăldan, Andrei Alexandru Grădişteanu și Violeta Stănimir.

Din rechizitoriul procurorilor reiese că au fost fraudate un număr de 402 voturi din totalul de 2842 alegători, arată un comunicat al Parchetului General.

Potrivit rechizitoriului, o parte din inculpați au recurs la falsificarea unui număr de cel puţin 222 de semnături ale unor persoane înscrise pe listele electorale permanente ale secţiei, urmată de introducerea în urnă, în mod fraudulos, a unui număr de tot atâtea buletine de vot, şi au întocmit în fals procesul verbal privind rezultatele referendumului.

O inculpată, Florea Diana, în calitate de preşedinte al biroului electoral din cadrul Secţiei nr. 490 - localitatea Lumina, a permis denaturarea rezultatului procesului electoral prin semnarea în fals pe listele permanente a unui număr de 45 de votanţi.

Alți inculpaţi au falsificat un număr de cel puţin 180 de semnături ale unor persoane înscrise pe listele electorale permanente ale secţiei, urmată de introducerea în urnă, în mod fraudulos, a unui număr de cel puţin 135 buletine de vot, corespunzător parţial semnăturilor executate în fals, semnând apoi procesul-verbal privind rezultatele referendumului în care erau consemnate date nereale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un român a surprins peste Ceahlău un astru care poate fi văzută o dată la...
Digi FM
Culisele scandalului din Nicușor Dan și PSD. Motivul pentru care Marcel Ciolacu a intervenit în forță
Pro FM
Hailie, fiica lui Eminem, a dezvăluit sexul bebelușului pe care îl așteaptă. Soțul ei este extrem de...
Film Now
Cum arată „Xena” în 2024, la 56 de ani. Lucy Lawless, de nerecunoscut la două decenii de la încheierea...
Adevarul
Cum pregătim România de tripla epidemie. „Nicio persoană din România nu are un motiv real să nu se vaccineze...
Newsweek
Cum poți obține adeverința de vechime la pensie? Ce este obligat să facă angajatorul?
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, prima apariție publică după nunta cu Valeriu Gheorghiță. Actrița și-a cucerit fanii: „Ești...
Digi World
Tehnica simplă de introdus în dietă pentru a slăbi și a spori longevitatea. Mare atenție pentru a nu o duce...
Digi Animal World
O femeie a fost al un pas să fie înghițită de un piton, în propria sa locuință. Aceasta a fost salvată după...
Film Now
Kate Winslet dezvăluie cine este actrița ei preferată cu care a lucrat: O persoană incredibil de importantă...
UTV
Salman Khan si Iulia Vantur au fost amenintati cu moartea de unul dintre cei mai periculosi interlopi din...