Control la DNA Ploieşti. Sunt verificate dosarele în care e cercetată familia Cosma

Data actualizării: Data publicării:
180219_FAMILIA_COSMA_ICCJ_00_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Șefa interimară a DNA, Anca Jurma, a dispus un control la Serviciul Teritorial din Ploieşti, pentru a se verifica situaţia dosarelor în care sunt vizaţi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova Mircea Cosma, deputatul Andreea Cosma şi fratele acesteia, Vlad Cosma, potrivit unui comunicat al DNA.

180219_FAMILIA_COSMA_ICCJ_00_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

„Luând în considerare comunicatul de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din data de 25 iulie, referitor la punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Lucian Gabriel Onea, procuror în cadrul Serviciului teritorial Ploieşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorul şef al DNA, Anca Jurma, a dispus efectuarea unui control la Serviciul Teritorial Ploieşti, având ca obiect situaţia dosarelor şi lucrărilor care privesc, indiferent de calitatea lor procesuală, pe Vlad Cosma, Andreea Cosma şi Mircea Cosma, aflate în lucru la Serviciul Teritorial Ploieşti, stadiul urmăririi penale sau al soluţionării acestor dosare/lucrări şi procurorii desemnaţi cu soluţionarea lor”, precizează DNA.

Jurma a dispus şi verificarea actelor şi măsurilor procesuale dispuse de fostul procuror şef al DNA Ploieşti Lucian Onea în dosarele şi lucrările care privesc, indiferent de calitatea lor procesuală, pe Vlad Cosma, Andreea Cosma şi Mircea Cosma, aflate în lucru la Serviciul Teritorial Ploieşti, după data de 21 mai.

Miercuri, procurorii Parchetului General au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale în cazul lui Lucian Onea pentru participaţie improprie, sub forma complicităţii, la săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă, fără a fi dispuse măsuri preventive în cauză, amintește Agerpres.

Potrivit PÎCCJ, procurorii au reţinut că, în anul 2015, Onea (procuror şef în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti) ar fi participat la constrângerea unui martor (ameninţându-l în mod direct că o va inculpa pe sora acestuia într-o cauză penală) să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi tabele/liste cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept "mită electorală".

Documentele ar fi fost expediate prin fax şi poştă din Chişinău la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, menţionează PÎCCJ.

"Deşi ştia că probele sunt ticluite în mod mincinos de martor, procurorul Onea Lucian a solicitat Tribunalului Prahova arestarea preventivă a unui inculpat pentru infracţiunea de coruperea alegătorilor, prezentând instanţei drept probe documentele ticluite", se arăta într-un comunicat al PÎCCJ.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri