Reacția șefului DIICOT după ce Dragnea a spus că a fost ținta unei tentative de asasinat
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism nu a avut nicio anchetă deschisă cu privire la o posibilă tentativă de asasinat la adresa liderului PSD Liviu Dragnea şi nici nu a primit vreo sesizare în acest sens, spune procurorul şef al DIICOT Felix Bănilă. Acesta precizează că nici nu se va autosesiza în acest caz, pentru că omorul nu e de competenţa instituţiei pe care o conduce decât în cazul în care este comis de un grup infracţional organizat.
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea
„Vă pot spune din ce am verificat până acum că nu am avut…se pare că nu am avut nicio sesizare în sensul acesta. (...) Omorul nu e de competenţa noastră. (…) Ar fi de competenţa noastră doar în condiţiile în care e comis de un grup infracţional organizat. (…) Adică un grup de o anumită structură. Ori din ceea ce a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor la Antena 3 nu a oferit suficiente elemente pentru a caracteriza grupul celor patru la care se referee ca fiind unul structurat,organizat, în sensul prevăzut de Codul Penal. Plus că dânsul a mai făcut o afirmaţie în sensul că s-a cercetat această faptă. N-a spus altceva”, a declarat pentru RFI procurorul şef al DIICOT Felix Bănilă, relatează News.ro.
Întrebat dacă ia în calcul o posibilă autosesizare, Felix Bănilă a negat, spunând că nu există suficiente elemente pentru acest lucru.
„La momentul acesta nu aveam suficiente elemente. Ciudat este pentru mine şi colegii mei de ce nu s-a adresat nouă. Şi ne opreşte şi afirmaţia că s-ar fi cercetat o astfel de faptă”, a spus Bănilă.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a susţinut, marţi seara, la Antena 3, că în aprilie 2017 a fost o tentivă de ucidere a sa, spunând că au fost patru străini care au stat trei săptămâni aici, plătiţi de ”un om foarte celebru din lume”. Dragnea a declarat că ştie că a fost şi o anchetă.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a susţinut că se urmăreşte ca el să dispară.
„Am avut anul trecut în aprilie o tentativă de a fi omorât. Au venit patru străini, au stat trei săptămâni aici, la Athenee Palace. Mă rog, am scăpat”, a afirmat Dragnea.
El a spus că respectivii au ajuns în preajma sa şi a susţinut că „suntem într-un stat parţial mafiot, statul paralel este o mafie”.
„Ştiu că s-a cercetat, mai departe nu ştiu. Am aflat cine îi plătise, dar nu pot spune asta. Un om foarte celebru în lume”, a mai declarat Dragnea.
Întrebat dacă se gândeşte la omul de afaceri George Soros, Liviu Dragnea a replicat: „Nu eu mă gândesc la Soros, el se gândeşte la mine”.
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Informaţii suplimentare
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului- Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile)- Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos)- Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează- A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului- Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web- Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share)- Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc)- Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează.- Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.