Schimbare la vârful DNA. V. Ponta: Lui Lucian Papici i s-a terminat mandatul, nu a fost demis

Data publicării:
lucian papici Mediafax Foto-Bogdan Maran

(Lucian Papici – Foto: Mediafax)

„Nu a schimbat nimeni procurii, li s-au terminat mandatele, lucru pe care îl ştia toată lumea. Domnul ministru al Justiţiei, conform legii, cum a făcut în cazul doamnei Kovesi, a făcut propuneri pentru un mandat întreg de 3 ani, nu pentru oameni aduşi de cine ştie unde, ci din DNA. Ambele propuneri sunt din DNA”, a spus premierul.

Acesta a negat că înlocuirea lui Lucian Papici ar fi avut vrei legătură cu dosarele instrumentate sau pe care le va instrumenta. „Revine la funcţia de procuror”, a spus Victor Ponta.

„Aceleaşi strigăte le-am auzit când a plecat Daniel Morar, că se distruge DNA. Nu s-a distrus, doamna Kovesi ocupă funcţia, tot din DNA sunt şi procurorii care conduc secţia I şi II. Sunt decis să asigur independenţa DNA. Procurorii trebuie să lucreze pentru ţară, nu pentru unii sau pentru alţii. Este apreciat DNA în continuare, la fel va fi apreciat şi în MCVşi în rapoarte, să nu mai minţim, nu a fost demişi, ambele propuneri sunt oameni din DNA. Nu s-a atins nimeni de niciun dosar, după cum domnul Papici a zis, şi-a terminat dosarele. Felicitări”, a declarat premierul care a reiterat că

„dosarele împotriva celor care au votat la referendum sunt politice, pornite de Morar şi Papici”.

Ministerul Justiţiei a transmis propunerile pentru conducerea secţiilor din DNA

Ministerul Justiţiei a transmis Secţiei pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, propunerile pentru funcţii de conducere la nivelul secţiilor din cadrul DNA.

CSM informează într-un comunicat că au fost propuşi procurorii Iuliana Bendeac - pentru funcţia de procuror şef secţie - Secţia combatere a corupţiei; Viorel-Ioan Cerbu - pentru funcţia de procuror şef secţie adjunct - Secţia combatere a corupţiei, Elena Cristina Matieşescu - pentru funcţia de şef secţie - Secţia judiciară penală şi general-maior magistrat Ion Alexandru - pentru funcţia de procuror şef secţie - Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari.

„Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii urmează să stabilească, în şedinţa din 8 octombrie, calendarul conform căruia se vor desfăşura procedurile de avizare a propunerilor ministrului justiţiei”, precizează CSM.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salariu atractiv oferit de Kaufland pentru un post de curățenie. Condiția care trebuie îndeplinită
Digi FM
Ce este anafura de Paște și cum se ia corect. Câte zile se consumă și ce faci cu cea rămasă
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Julia Chelaru, fosta membră a trupei Exotic, la aproape 50 de ani. Și-a etalat formele voluptoase...
Film Now
Nicole Kidman, apariție răvășitoare la 58 de ani. Detaliul rochiei îndrăznețe care i-a pus în evidență...
Adevarul
Misterul avioanelor sovietice în care petreceau românii. Cum au ajuns „avio-baruri” în două orașe din Timiș
Newsweek
Veste proastă de Paște de la BNR. Șanse aproape zero ca pensiile să se indexeze. Pensionarii pierd 300 lei
Digi FM
Gabriela Cristea, transformare spectaculoasă după ce a slăbit 30 kg: "Nu m-am operat". S-a pozat și în costum...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
O pisică a reușit să inunde o casă întreagă din curiozitate: „Totul a început când a învățat să deschidă...
Film Now
„Blestemul” rolului Iisus. Un actor a fost lovit de fulger. Ce s-a întâmplat cu ceilalți
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...