Sari la conținut

Nalan Oral, activista turcă arestată în România, amenință că se va sinucide, dacă va fi extrădată

O activistă pentru drepturile omului din Turcia, Oral Nalan, care are statut de refugiat în Belgia, a fost reţinută la Vama Nădlac, din judeţul Arad, în timp ce vedea din Ungaria în vacanţă, relatează Press One. Cazul său a dus la un protest în faţa Ambasadei României de la Bruxelles, scrie Le Vif.be, citat de News.ro.

Oral Nalan, în vârstă de 38 de ani, a fost reţinută pe 8 iulie, în jurul orei 18, când venea din Ungaria şi se îndrepta spre Bulgaria, împreună cu fiica sa în vârstă de 10 ani şi cu un grup de prieteni.

Ofiţerii români au constatat că pe numele femeii există un mandat Interpol de arestare, emis la cererea Turciei, care a condamnat-o la 30 de ani de închisoare pentru terorism.

Potrivit presei din Belgia, activista, care studiază la o facultate de informatică din Bruxelles şi ar urma să primească cetăţenie belgiană anul viitor, este acuzată de apartenenţă la PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan). "Ne-a spus că, în momentul când era în arest preventiv în Turcia, i-a fost percheziţionată locuinţa şi s-au găsit un pistol Beretta, bombe artizanale, praf de puşcă, gloanţe de mai multe calibre. Ea spune că a fost victima unei înscenări şi că nu ştia nimic de acele arme", a declarat pentru Press One avocatul femeii, Bogdan Burdea.

Avocaţii activistei atrag atenţia că Poliţia de Frontieră română a confundat actul prezentat de Oral Nalan la graniţă cu un paşaport şi nu a luat în calcul statutul de refugiat.

"La nivelul Poliţiei de Frontieră s-a produs o confuzie, considerându-se că acel document de călătorie pe care doamna Oral Nalan îl avea asupra sa ar fi un paşaport. Dumneaei a mai călătorit în afara Belgiei de la data obţinerii statutului de refugiat politic, dar acum a fost prima dată când a ieşit din spaţiul Schengen.Oral Nalan este o activistă pentru drepturile omului, s-a luat legătura cu ofiţerul ei de legătură din Belgia şi acesta a confirmat. Din câte mi s-a comunicat, inclusiv Ambasada Belgiei în România a adresat o notă verbală, conform uzanţelor diplomatice, către MAE", a declarat avocatul Alin Speriusi-Vlad.

O petiție a fost deschisă pentru semnături, prin care se cere refuzarea cererii de extrădare a femeii, care riscă să fie închisă și abuzată în Tudia. "Nalan Oral este activistă originară din Turcia, refugiată politic în Belgia. Persecutată pentru angajamentul său pentru drepturile femeilor și contra represiunii. A fost arestată în România pe 7 iulie. Pe 17 iulie se judecă procesul prin care riscă să fie extrădată în Turcia [...] Din aceste motive, Guvernul român trebuie să refuze să dea curs cererii Turciei de extrădare a lui Nalan și să apere dreptul la azil politic ca drept fundamental al omului. În caz de extrădare, Nalan va avea de suportat represalii, în mod injust, și va fi închisă timp de decenii din cauza unor condamnări nedrepte", se arată în petiția de pe Change.org.

Curtea de Apel Timişoara a dispus arestarea preventivă a lui Oral Nalan pentru pe perioadă de 30 de zile. Următorul termen de judecată este luni.

Între timp, România a demarat procedurile de extrădare. Potrivit procedurii, Ministerul Justiţiei de la Bucureşti va solicita Ministerului Justiţiei de la Ankara actele de condamnare în baza cărora a fost emis mandatul internaţional de arestare.

Judecătorul român însărcinat cu dosarul poate refuza procedura de extrădare în două cazuri: dacă persoana a cerut şi a obţinut azil politic în ţara în care a fost reţinută sau dacă există suspiciuni rezonabile că, în ţara de provenienţă, persoana va fi supusă torturii sau relelor tratamente.

În semn de protest, Oral Nalan a făcut greva foamei în primele zile. În plus, potrivit lui Burdea, femeia a ameninţat că, dacă nu va fi eliberată, va intra din nou în greva foamei, cel mai târziu în 17 iulie, când este programat următorul termen.

"A spus că nu vrea să se întoarcă în Turcia şi că, dacă este extrădată, se va sinucide, pentru că nu vrea să fie persecutată şi violată în penitenciar", a declarat avocatul Burdea pentru PressOne.

Cazul lui Nalan a determinat aproximativ 30 de persoane să protesteze, miercuri după-amiază, în faţa Ambasadei României la Bruxelles, la iniţiativa colectivului de extremă-stânga belgian Secours rouge.

Protestatarii au scandat „Libertate pentru Nalan şi au vrut să predea un dosar Ambasadei României, care a fost, însă, refuzat. Le Vif nu precizează ce se afla în dosar.

Etichete: Turcia , belgia , arest , vama nadlac , Nalan Oral , activista arestata in romania , activista turcia

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale