O femeie care amenința că se aruncă de la etajul 6, salvată după 12 ore. Intervenție dificilă a pompierilor

Data publicării:
femeie balcon

Pompierii din Bucureşti au reuşit, miercuri, după o intervenţie de aproximativ 12 ore, să salveze o femeie în vârstă de 37 de ani care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al blocului în care locuia, scrie News.ro.

Femeia stătea pe pervazul ferestrei de la balcon, a refuzat să comunice motivul gestului său şi, pentru că risca să cadă, au intervenit alpiniştii care au împins-o în balcon de unde a fost preluată de medici.

Evenimentul a fost anunţat încă de marţi seară pe numărul unic de urgenţă, la faţa locului deplasându-se mai multe echipaje de la Detaşamentul Special de Salvatori şi ai Detaşamentul Pieptănari, care au constatat că femeia se află pe pervazul ferestrei de la balcon.

La locul incidentului s-au deplasat negociatorii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, un echipaj medical al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov şi un medic psihiatru, pentru evaluarea situaţiei şi adoptarea tacticii de intervenţie.

”Întrucât personalul de specialitate a concluzionat că persoana se află într-o stare precară după cele 12 ore de expunere la condiţiile meteo nefavorabile, că sunt semne evidente că nu va coborî din proprie iniţiativă şi că există risc iminent de cădere a acesteia, inspectorul şef al ISU B-IF, în calitate de comandant al intervenţiei, şi-a asumat cu succes răspunderea acţionării de îndată a alpiniştilor, prin utilizarea tehnicii de coborâre în rapel pe faţada blocului”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.

În fapt, un negociator i-a atras atenţia femeii, oferindu-i o geacă, iar pompierul-alpinist aflat în rapel pe exteriorul clădirii a reuşit să coboare şi să o împingă spre interior.

După ce a fost evaluată de medici, femeia a fost transportată la Spitalul Clinic de Psihiatrie Obregia. Pompierii aporeciază că intervenţia a fost atipică, cu un grad ridicat de dificultate.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Momentul când o polițistă din Cluj îi dă cu spray lacrimogen în față colegului său. Acesta se chinuie să...
Pro FM
Câți copii are Celine Dion: "Viața mea e să fiu mamă". Fiul cel mare are 23 de ani și seamănă foarte bine cu...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...