Cine otrăveşte liniştea USL?

Data publicării:
antonescu ponta mediafax

„(În clipa în care USL, dacă se va rupe consideraţi că Victor Ponta va trebui să-şi dea demisia? - n.r.) Sigur, da. Domnul Ponta trebuie să se hotărască şi în cazul în care nu mai doreşte să respecte această hotărâre a Congresului să declanşeze un nou Congres sau, în fine, prin modalităţile pe care i le permite statutul, să anuleze această hotărâre”, a spus Crin Antonescu.

Premierul Victor Ponta se arată tot mai deranjat de ironiile lui Crin Antonescu la adresa lui si îl ameninţă pe liderul PNL că PSD chiar va trece la fapte, dacă şeful liberalilor mai susţine că poate candida la presedintie şi fără suportul social-democraţilor.

„Să te pregăteşti de campanie electorală spunând că nu ai nevoie de sprijinul PSD, nu mi se pare cea mai deşteaptă strategie, dacă nu vrea, sigur că nu-l vom mai susţine, nu putem să-l susţinem cu forţa”, a replicat Victor Ponta.

Premierul spune că liderul PNL greşeste vorbind mai mult pentru presă şi refuzând dialogul în USL.

„Îmi doresc ca viitorul preşedinte să nu fie tot un Traian Băsescu, care astăzi zice ceva, mâine zice invers (...) Am constatat şi eu că domnul Antonescu în ultimul timp e ironic, până la urmă eu cred că greşeşte”, a adăugat.

Vizita premierului la Roşia Montană a fost subiect de ironii pentru colegul său de alianță.

„Și vocea lor se aude, și a celor din București, dar și a lor, e dreptul lor să aibă un viitor, o să aducem aici comisia specială să vadă cu ochii lor ce e bine, ce e rău, să decidă fiecare O să îi spun lui Antonescu să vina aici, o să fie bine primit, oamenii de aici sunt primitori”, a mai spus Victor Ponta.

Chiar acum nu merg să discut, abia a muncit premierul aseară să îi scoată dacă mă duc acum s-ar putea să intre la loc. La un moment dat am avut impresia că discutăm despre salvarea unor ostateci prinși de teroriști sau de o surpare de mină. Nu, oamenii au intrat singuri”, a răspuns Crin Antonescu.

Dacă pe Crin Antonescu şi Victor Ponta exploatarea de la Roşia Montană i-a transformat în adversari, pe Crin Antonescu l-a situat de aceeaşi parte a baricadei cu preşedintele Traian Băsescu.

„RMGC primește dreptul de a face exproprieri, ceea ce este absolut neconstituțional ca o firmă privată să facă exproprieri. Prin această lege se permite ca ANRM să prelungească licența până la 20 de ani, deși legea permite prelungiri de licență până la 5 ani”, a declarat Traian Băsescu.

„Nu știu dacă e neconstituțional sau nu ca prin lege să mărești acordarea licenței la 20 de ani, dar nu suntem de acord indiferent că e sau nu neconstituțional. Exproprierile făcute de privați, aici și eu cred că e neconstituțional”, a spus Crin Antonescu.

În timp ce Crin Antonescu şi Victor Ponta dau semne că alianţa este pusă în pericol, membrii PSD fac apel la calm şi dialog.

„Eu cred că în acest moment trebuie să fim calmi. Si noi suntem parte a guvernării, și noi avem 40% încredere în sondaje ca partid și cred că și cei peste 1.200 de primari PSD, președinți de consilii județene – 22 - contează în ecuația votului pentru anul viitor, din decembrie”, a susținut Valeriu Zgonea.

Probleme sunt cu declarațiile astea care tot apar dintr-o parte în alta, probabil că o să ne întâlnim zilele astea ca să lămurim. Poate reușim zilele următoare să stopăm aceste declarații belicoase și nemulțumirile pe care le avem să le putem rezolva”, a spus Liviu Dragnea. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri