Sari la conținut
News Alert

Demonstraţie: Ca să nu intre pe deficit, "PSD şi Dragnea au modificat calendarul"

Pentru a se asigura că nu vom avea deficit și în luna februarie, Ministerul de Finanțe a inclus în execuția bugetară a lunii februarie și zilele de 1 și 2 martie, a atras atenția senatorul Florin Cîțu. Liberalul spune că va cere conducerii PNL audierea preşedintelui ANAF şi a minstrului de Finanţe.

florin citu

Senatorul a explicat că dacă Ministerul de Finanțe „ar fi fost corect”luna februarie ar fi fost prima lună cu deficit al execuției bugetare în 2017. În acest context, aplicarea legii salarizării unitare ar fi fost imposibilă în 2017, potrivit lui Cîțu. 

„În opinia mea, dacă ministerul de finanţe ar fi fost corect nu există niciun dubiu că în luna februarie dispărea surplusul de 0.37% din PIB inregistrat ianuarie şi aveam prima luna cu deficit al execuţiei bugetare în 2017. Dacă ar fi fost corecţi, execuţia bugetară ar fi făcut imposibilă aplicarea legii salarizării unitarea a lui Dragnea în 2017. Şi acum bomba. V-am tot spus că Dragnea şi psd sunt în stare de orice. Pentru a fi siguri, dar foarte siguri, că nu intră în deficit în februarie, psd şi Liviu Dragnea au modificat calendarul. Da, aţi auzit bine! Aceşti oameni providenţiali au hotărât că luna februarie şi luna martie trebuie modificate. Concret, ministerul de finanţe în execuţia bugetară a lunii februarie a inclus şi zilele de 1 şi 2 martie. De ce? Pentru că aşa “vrea” muşchii lor. Asa au mai “ciupit” din veniturile lunii martie are sunt mai mari datorită creşterilor salariale. Dacă închideau execuţia cum ar fi fost legal numai pe februarie n-ar fi avut surplus la venituri din majorările de salarii (aşa cum am arătat mai sus). Aşa ceva nu s-a mai făcut până acum. Astfel, ar trebui să ne aşteptăm că pentru acea execuţie bugetară care să le şi placă, să se inventeze şi a 13-a luna. Luna lui Dragnea”, a scris senatorul liberal pe Facebook. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

De asemenea, Florin Cîțu spune că, în opinia lui, ar fi nevoie și de o comisie de anchetă. 

„În concluzie. La execuţia pe februarie România are un deficit fiscal evident. Planurile psd se năruie sub incapaciatatea guvernanţilor psd de a colecata veniturile din taxe, impozite, accize, fonduri UE şi contribuţii sociale. În scopul de a-l face fericit pe Dragnea şi psd, ministerul de finanţe ascunde poporului român adevărul adăugând 2 zile din luna martie la execuţia pe luna februarie. O fi legal? Corect ştim sigur că nu este. Pentru a află de ce fac acest lucru voi cere conducerii PNL audierea preşedintelui ANAF şi a minstrului de finanţe. Lucrurile astea sunt aşa de grave, în opinia mea, că poate este nevoie şi de o comisie de anchetă. Oamenii ăştia chiar fac ce vor şi nu trebuie să-i mai lăsăm. Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială:
Art. 8. (1) Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 12 ani următoarele fapte săvârșite de membrii Guvernului în exercițiul funcției lor, b) prezentarea, cu rea-credință, de date inexacte Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului”, a adăugat senatorul. 

Senatorul PNL a explicat cum se încearcă respectarea promisiunilor făcute de PSD în campanie în ceea ce privește economia. 

„1) veniturile din TVA sunt mai mici şi in februarie, la fel ca în ianuarie. În continuare se colectează mai puţin, chiar dacă Dragnea promitea altceva.
2) va aduceţi aminte aminte prima şedinţa de guvern când premierul lui Dragnea ne explică cum vrea să crească veniturile la stat? Folosindu-se de bugetari. A mărit salariile pentru că aceştia să plătescă mai multe impozite. Astfel, în februarie am avut venituri la buget mai mari dar numai datorită acestei decizii.
3) anticipând că nu va avea bani pentru proiecte fantasmagorice au grăbit majorarea salariului minim sperând să obţină şi din impoziarea acestuia venituri în plus la buget.
4) si ca să nu raporteze deficit in februarie au amânat plata pentru mai multe facturi. Asta în timp ce ţipă toată ziua despre cum sprijină ei antrprenorii români”, a scris politicianul. 

În prima lună a anului la bugetul statului au fost încasări mai mici. În vistieria statului au intrat în ianuarie 19,2 miliarde de lei, cu aproape 6% mai puţini bani decât în aceeaşi lună a anului trecut. Scăderea a fost cauzată de diminuarea încasărilor din TVA cu aproape 25 de procente. 

Cifrele începutului de an:

Veniturile bugetului general consolidat au scăzut cu 5,7 la sută, până la 19,20 miliarde lei.

Încasările din TVA au scăzut și ele cu 24,8%, până la 5,24 miliarde de lei, în timp ce accizele au înregistrat o scădere de 0,9%, la 2,47 miliarde de lei.

În cazul impozitului de profit, s-au strâns la buget 292,4 milioane lei, o scădere de 35,4 la sută.

O scădere semnificativă, de 24,9%, a fost și la impozitul pe salarii, până la 2,83 miliare de lei.

Pe de altă parte, cheltuielile bugetului general consolidat au crescut cu 3,5%, ajungând la cifra de 16,18 miliarde de lei.

Defalcat, cheltuielile de personal au ajuns la 5,16 miliarde de lei, o creștere de 8,2 la sută. O creștere puțin mai mare, de 9,5%, s-a înregistrat la aistența socială, fiind cheltuite 7,14 miliare de lei.

Cheltuielile de capital au scăzut cu 30,3%, până la 219 milioane de lei.

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale