Klaus Iohannis a decorat un medic cercetat penal. Reacția directorului Spitalului „Grigore Alexandrescu”

Data publicării:
klaus iohannis tribuna presidency-2

Florin Rusu, şeful clinicii de Anestezie şi Terapie Intensivă de la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu, a primit Ordinul "Meritul Sanitar" în grad de Cavaler. Preşedinţia precizează că propunerea a venit de la managerul spitalului, Dan Mircea Enescu.

Acesta a explicat faptul că un premiu primit de curând, la Londra, pentru cel mai bun spital regional, este rodul muncii de echipă, din care face parte şi Florin Rusu.

În 2013, medicul a fost reţinut de procurori, alături de chirurgul Ştefan Oszvath, pentru că au cerut părinţilor unui copil bani pentru a-l opera.

Cei doi şi-au recunoscut vina, iar dosarul este în ultima fază de cercetare, urmând a fi trimis în judecată. Înainte de a fi anchetat, anestezistul Florin Rusu a fost decorat şi de fostul preşedinte Traian Băsescu, pentru implicarea în salvarea bebeluşilor de la Maternitatea Giuleşti.  

Directorul Spitalului „Grigore Alexandrescu”: Mi s-a părut de bun simţ să propun pentru decorare la Cotroceni toţi şefii de secţie

Directorul Spitalului „Grigore Alexandrescu”, Dan Enescu, a declarat, marţi, că i s-a părut de bun simţ să propună Administraţiei Prezidenţiale să fie decoraţi toţi şefii de secţie din spital, spunând că nu există „nicio ordonanţă de trimitere în judecată” a medicului Florin Rusu, notează Mediafax. 

Şeful secţiei ATI, Florin Rusu, nu are nicio ordonanţă de trimitere în judecată. Spitalul Grigore Alexandrescu nu a primit niciun astfel de document. Dacă ar fi fost o astfel de ordonanţă, el nu ar mai fi putut să rămână şef de secţie. Mi s-a părut de bun simţ să trec pe lista premianţilor de la Cotroceni toţi şefii de secţii şi pe directorul medical. Nu m-am gândit că ar fi existat vreo problemă a şefului ATI în urmă cu doi ani. Sunt cei care au salvat viaţa copiilor de la Giuleşti, sunt cei care zi de zi se luptă cu cele mai grele cazuri”, a afirmat profesorul Dan Enescu.

Aş vrea să precizez că pentru meritele deosebite ale echipei noastre recent am fost premiaţi la Londra şi la Atena, dovadă stând faptul că nu se poate discuta profesionalismul echipei medicale de la Grigore Alexandrescu. Acesta este şi motivul pentru care am trimis fără rezerve numele tuturor şefilor de secţie, împreună cu CV-urile acestora”, a mai spus Dan Enescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate