Video „Mai bine mă duc să vând ziare”. O directoare din Ministerul Finanțelor și-a dat demisia în lacrimi în fața lui Marcel Boloș

Data actualizării: Data publicării:
Screenshot 2023-08-11 011044
Foto: captură video

Zeci de angajați ai ministerului Finanțelor au protestat joi în fața biroului lui Marcel Boloș, supărați că riscă să rămână fără spor de suprasolicitare, iar unii dintre ei fără tichetele de vacanță și de hrană. Asta dacă Ordonanța tăierilor va fi adoptată. O directoare din Minister i-a spus șefului instituției că a ales să demisioneze, preferând, spune ea, să vândă ziare. Până când vor primi un răspuns de la Guvern, protestele se extind atât la nivel național cât și la Ministerul Fondurilor Europene. Ministrul Finanțelor a scris pe Facebook că vrea cu celeritate draftul de act normativ pentru egalizarea salarizării la nivelul funcțiilor echivalente din minister. De asemenea, Boloș spune că va iniția un proces de evaluare a condițiilor de muncă.

Sindicaliștii din Finanțe s-au întrunit la Minister. Nemulțumiți de ordonanța austerității pregătită de Guvern, au decis să respingă proiectul Guvernului și să protesteze. Prima oprire, chiar la ușa ministrului Finanțelor. 

Funcționarii atrag atenția că dacă ordonanța Guvernului ar fi adoptată în forma actuală, veniturile lor s-ar diminua cu până la 700 de lei. Mai mult, sunt nemulțumiți că angajații cu salarii de peste 10.000 de lei ar putea rămâne fără indemnizația de hrană, voucherele de vacanță, dar și pentru că vor fi desființate mai multe birouri din țară, iar oamenii vor rămâne fără locuri de muncă. 

După câteva ore în care numele i-a fost strigat pe holurile ministerului, Marcel Boloș și-a făcut apariția în fața protestatarilor. El a fost confruntat de unii angajați. 

Directoare din Ministerul de Finanțe: „Am ales să plec! Mai bine mă duc să vând ziare. După 23 de ani de muncă, după nopți dormite la Finanțe, după dosare... 

Vasile Marica, președintele Sindicatului Funcționarilor Publici: „Dânșii, fără să discute cu nimeni, vor, cu orice preț, pe de o parte să desfiinteze funcții și nu e o reformă. E o acumulare foarte mare de energii negative la nivelul Ministerului Finanțelor, datorită faptului că nimeni nu a ascultat angajații niciodată”. 

Promisiuni: Bani pentru acoperișul sediilor ANAF 

Încercând să liniștească spiritele, Boloș le-a promis acestora bani mai mulți pentru sedii și alte investiții. 

Marcel Boloș, ministrul Finanțelor: „Nu mă puteți acuza pe mine că nu am fost alături de dvs. Eu am cerut sindicatului ca împreună să facem demersurile legale prin care salariile să vă crească. Este de neconceput să lucrați în condiții din astea mizere! Oamenilor să le alocăm fonduri pentru sediile ANAF, să nu mai plouă prin acoperiș. Eu nu spun minciuni, nu sunt un om care minte. Plus alocări de fonduri pentru tot ceea ce înseamnă echipamente IT”. 

Protestatarii nu vor să renunțe nici la sporurile de condiții vătămătoare. Argumentul - lucrează pe calculatoare învechite, care produc radiații. 

„Calculatoare care produc radiații” 

Vasile Marica, președintele Sindicatului Funcționarilor Publici: „Avem condiții insalubre în minister, avem calculatoare care nu sunt de ultimă generație și produc radiații”. 

Pe lângă nemulțumiri, sindicaliștii au cerut Guvernului să le ofere salarii predictibile, să nu le taie sporurile și să îi consulte înainte să ia o decizie care i-ar putea afecta. Funcționarii din trezorerii nu vor lucra vineri, iar de la sfârșitul lunii vor începe alte proteste.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri