Exclusiv Marcel Ciolacu: Sorin Grindeanu „poate să meargă la Cameră, în locul meu”

Data actualizării: Data publicării:
Sorin Grindeanu se pregătește de declarații.
Sorin Grindeanu. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, ar putea deveni președinte al Camerei Deputaților după rotativa din luna mai, a spus președintele PSD, Marcel Ciolacu, la Digi24. Aceasta, în condițiile în care Transporturile ar urma să treacă la PNL, iar portofoliul fondurilor europene, la PSD.

„Grindeanu este un pariu super-câștigat la Transporturi. Uitați-vă la ce avem în desfășurare, la ce avem în contractare. S-au bătut toate recordurile la Ministerul Transporturilor”, a spus Ciolacu.

Întrebat ce va face Grindeanu după rotativă, Ciolacu a spus: „E parlamentar, nu-i port eu de grijă. Poate să meargă la Cameră, în locul meu, în cazul în care eu merg prim-ministru”.

„Nu cred că asta e o urgență, nici pentru mine, nici pentru Sorin Grindeanu”, a adăugat el.

Președintele PSD a mai spus că premierul Nicolae Ciucă își dorește să devină președintele Senatului după ce se va face rotativa guvernamentală, iar funcția de prim-ministru va fi preluată de PSD.

„Din câte cunosc eu și din discuțiile avute cu Nicolae Ciucă, domnia sa dorește să meargă președintele Senatului. Îmi asum ce v-am spus, vă spun ce am vorbit eu cu domnul prim-ministru Nicolae Ciucă. Domnul prim-ministru nu cred că dorește să se mai întoarcă ministru al apărării. Ar fi și o debalansare a forțelor, fiindcă eu sunt președintele PSD, domnia sa este președintele PNL. S-ar crea un disconfort și în PNL și în PSD, deci e un scenariu aruncat pe piață, dar nu este un scenariu probabil”, a spus Marcel Ciolacu la Digi24.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Robbie Williams, diagnostic surprinzător la 52 de ani: "Explică atât de multe". Artistul a vorbit și despre...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Coșmar într-un avion Ryanair. Pasagerii ar fi leșinat și vomitat din cauza căldurii sufocante
Newsweek
Casa de Pensii anunță: Ce documente trebuie să depună o categorie de români ca să iasă mai repede la pensie?
Digi FM
Bunica de 70 de ani cu trup de fier. Mănâncă peste cinci kilograme de carne pe săptămână și merge la sală cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
De ce acest teckel nu se atinge de mâncare imediat. Refuză să mănânce până când stăpâna lui face un gest...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...