Exclusiv Orban, despre moțiunea de cenzură „fatală” cu care amenință PSD: Nu are niciun fundament, ar fi ridicolă. CCR ne-a dat dreptate

Data actualizării: Data publicării:
ludovic orban studio digi24

Ludovic Orban a vorbit la Digi24 despre amenințarea cu o moțiunea de cenzură venită din partea PSD, în contextul în care Guvernul nu a cerut încuviințarea Parlamentului pentru prelungirea Stării de alertă. Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a acuzat Guvernul Orban de un „abuz imens” și a spus că social-democrații vor depune o moțiune de cenzură care va fi „fatală” Guvernului, pentru faptul că Executivul nu a cerut încuviințarea Parlamentului. Premierul spune însă că o „moțiune de cenzură nu are niciun fundament”, pentru că CCR a dat dreptate Guvernului. „Ar fi o moțiune de cenzură ridicolă care ar face parte numai dintr-o hărțuială politică”, a adăugat Orban.

Ludovic Orban: „Decizia CCR nu se referă la reglementarea legală din Legea 55 care constituie baza legală pentru Hotărârea de Guvern de instituire a Stării de alertă și de prelungire a Stării de alertă. Deci nu există discuții pe tema asta, legea este clară în privința asta și toate actele normative adoptate în baza Legii 55 au bază legală.

Curtea Constituțională a stabilit că Parlamentul nu poate să cenzureze Hotărârea de Guvern. Ar fi fost o încălcare grosolană a separației puterilor în stat.

Acum de ce să mai depănă moțiune? Că am avut dreptate? Eu ce le-am spus în scrisoarea le-am transmis-o la Parlament? Le-am spus că nu au prevăzut în lege în mod expres nevoia de încuviințare, de aprobare de către Parlament a prelungirii stării de alertă.

Acum, Curtea îmi spune că nici măcar instituirea Stării de alertă, sau conținutul hotărârii de Guvern prin care se instituie Starea de alertă nu poate fi supusă cenzurii printr-o hotărâre a Parlamentului.

Adică să depună moțiune de cenzură că am avut dreptate? Bine, eu sunt obișnuit să am dreptate, pe de o parte în polemica cu Opoziția dominată de PSD și în același timp să fiu atacat public pentru că s-a dovedit că am dreptate.

O moțiune de cenzură împotriva Guvernului pe care îl conduc nu are niciun fundament, niciun motiv real. Ar fi o moțiune de cenzură ridicolă care ar face parte numai dintr-o hărțuială politică, chestie cu care se ocupă cei din Opoziție, în loc să fie preocupați să pună și ei umărul la rezolvarea problemelor foarte mari cu care se confruntă societate și economia românească”.

PSD anunță că va demite Guvernul Orban printr-o moțiune de cenzură „fatală”: PNL a comis un „abuz imens”

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a criticat, duminică, faptul că starea de alertă a fost prelungită fără încuviinţarea Parlamentului, acuzând un "abuz imens" din partea Guvernului,

„Astăzi se împlinesc cinci zile prevăzute de lege în care Parlamentul se putea întruni, dezbate, modifica şi vota sau nu starea de alertă. PNL a decis să ignore spiritul legii şi a decis doar să informeze Parlamentul despre prelungirea stării de alertă. Acest abuz imens, această nouă bătaie de joc la adresa legii şi a unei instituţii fundamentale cum este Parlamentul României va avea două consecinţe majore. Prima: Guvernul Orban s-a ales cu o moţiune de cenzură care îi va fi fatală şi a doua consecinţă: prin refuzul de a solicita încuviinţarea Parlamentului pentru prelungirea stării de alertă Guvernul PNL a declanşat starea de haos în România", a spus Romaşcanu, într-o conferinţă de presă”, a declarat Romașcanu.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este Liana Nicoleta Arsenie, președinta Curții de Apel București, și ce avere dețin
Digi FM
Chris Pratt, despre împrejurarea inedită în care a cunoscut-o pe fiica lui Arnold Schwarzenegger, actuala lui...
Pro FM
Momentul în care Shakira cântă alături de cei doi băieți ai săi. Imaginile sunt virale: „Doamne, sunt...
Film Now
Cum s-a schimbat viața Margot Robbie după ce a devenit mamă. Actrița, extrem de fermă: „Am stabilit noi...
Adevarul
Caz șocant în Capitală: un adolescent ar fi fost bătut cu „ciocanul de șnițele și făcălețul” de mama vitregă...
Newsweek
Ministrul Muncii, anunț despre creșterea pensiilor pe care pensionarii nu voiau să îl audă. „Am luat decizia”
Digi FM
Casa Albă, în haine de sărbătoare, în ciuda demolărilor ordonate de Trump. Cum a decorat Melania de Crăciun
Digi World
A fost descoperită cea mai veche dovadă a producerii focului. Momentul-cheie din evoluţia umanităţii s-a...
Digi Animal World
Cum a reacționat un câine când un străin a intrat în casă. Stăpânul patrupedului a fost șocat: „Trebuia să-i...
Film Now
Cum au reacționat copiii lui Gwyneth Paltrow la scenele de sărut cu Timothée Chalamet: „Doamne, nu vreau să...
UTV
Elena Vîșcu iubește din nou. Fosta soție a lui CRBL are un nou iubit, la un an și jumătate după divorț