PARLAMENTUL, CIMITIRUL LEGILOR. Acte normative, depuse în 2003 încă zac la comisii

Data publicării:
parlamentul romaniei - resized -mfax-9

Cine trece miercurea prin Parlament şi vede toate sălile goale ar spune că aleşii sunt atât de eficienţi, încât le ajung două zile pentru a-şi face datoria. În realitate, însă...

„Sunt multe proiecte care sunt din 2003 pe ordinea de zi. De 23 de ani pe ordinea de zi sunt proiecte în stand by fiind camera decizională sau prima cameră”, spune Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor.

Printre legile care zac în Parlament şi nu sunt băgate în seamă se află legea arhivelor publice, un proiect care nu pare să aibă prea multe pagini, încă de pe timpul fostului preşedinte al camerei, Valer Dorneanu. Actul normativ respectiv a fost depus la Camera Deputaţilor în octombrie 2003. A stat în sertarele comisiei de cultură aproape un an, iar în 2004 s-a plimbat de la plen la comisii de trei ori.

Din octombrie 2004, a stat opt ani în sertarele comisiei de cultură.

Anul acesta proiectul ajunge din nou în dezbaterea plenului, unde... surpriză: este retrimis Comisiei de cultură.

Reporter: Am văzut că avea comisia pe program că are activitate.

Funcţionară: S-a ţinut marţi şi nu ştiu dacă astăzi mai are puncte de vedere de discutat. În concluzie, domnul preşedinte nu a venit. Luni, la ora 17.00, la şedinţă, s-au discutat toate punctele”

Şi legea arhivelor naţionale trebuia să primească raport încă de pe 30 aprilie, însă nici până azi, 22 ani, acest raport nu există.

Nu este singura lege care zace prin sertarele Parlamentului ani de zile.

La Camera Deputaţilor sunt înregistrate 296 de proiecte legislative nefinalizate încă. 176 dintre ele au fost depuse până în 2011. La Senat, din cele 61 de legi aflate încă în discuţii, 18 au fost depuse între 2005 şi 2009.

În acest timp, parlamentarii lucrează, în medie, opt zile într-o lună.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri