Predoiu spune că aderarea deplină la Schengen este o „decizie politică”: „Sunt convins că procesul e ireversibil”

Data publicării:
catalin predoiu
Cătălin Predoiu spune că extinderea cu frontierele terestre trebuie finalizată în acest an. FOTO: Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, afirmă că intrarea României în spațiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime reprezintă un moment important şi subliniază că decizia de extindere cu frontierele terestre va fi politică, declarându-se convins că procesul este ireversibil.

„Astăzi, 31 martie 2024, marcăm un moment important pentru România, important pentru Uniunea Europeană, integrarea României în spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime. Este un proiect concretizat, un rezultat al unor eforturi tehnice, administrative, diplomatice şi politice ale României.

Din punct de vedere tehnic, această realizare a fost posibilă prin îndeplinirea tuturor condiţiilor Schengen. Pentru securizarea graniţelor au fost necesare reforme legislative, procedurale, administrative şi instituţionale, precum şi intensificarea cooperării internaţionale.

Fiecare pas a fost calculat şi adus la îndeplinire pentru a garanta securitatea internă şi externă a spaţiului Schengen, protejând totodată libertăţile fundamentale ale cetăţenilor noştri”, spune Predoiu într-un mesaj transmis duminică de MAI.

El spune că, odată cu intrarea în Schengen, cetăţenii români se vor bucura de o mobilitate sporită, trecând prin punctele de control ale Poliţiei de Frontieră fără a fi nevoie de verificarea documentelor de călătorie.

„Pentru a avea această libertate de mişcare sporită, acţiunile Ministerului Afacerilor Interne privind securitatea frontierelor se intensifică. Poliţia de Frontieră va continua să efectueze controale selective, bazate pe informaţii, analize de risc şi indicii rezonabile pentru a contracara orice ameninţare potenţială.

Am pus un accent deosebit pe protecţia minorilor, asigurându-ne că reglementările privind călătoriile acestora sunt bine înţelese şi respectate, pentru a proteja interesele celor mai vulnerabili dintre cetăţenii noştri, respectând în acelaşi timp tratatele şi codul frontierelor Schengen.

În anul 2023, activitatea aeroporturilor şi porturilor noastre maritime a fost la un nivel ridicat, evidenţiind importanţa şi complexitatea tranziţiei către Schengen. Au fost gestionate peste 160.000 de curse aeriene şi afluxul de 22 de milioane de pasageri, dintre care aproape 300.000 de minori.

Toate cele 17 aeroporturi din România, administrate de Ministerul Transporturilor sau, după caz, de autorităţi publice locale, au fost evaluate pentru pregătirea infrastructurii şi au fost găsite soluţii de adaptare a situaţiei organizatorice în contextul generat de aplicarea integrală a acquis-ului Schengen", adaugă ministrul.

Predoiu precizează că eforturile pentru aderarea şi cu frontierele terestre sunt continue şi pe multiple canale diplomatice, precum şi prin munca din teren a Poliţiei de Frontieră şi a celorlalte structuri din Ministerul Afacerilor Interne.

„Sunt eforturi programate şi structurate care se desfăşoară în bune condiţii. Relaţiile de cooperare cu ministerul omolog austriac sunt foarte bune, la fel şi cu comisarul european şi celelalte ministere de interne din statele membre ale UE.

Menţinem o comunicare continuă cu toţi partenerii noştri strategici pentru a sprijini eforturile de aderare completă la Schengen. Perspectivele celei de a doua etape depind însă şi de factori care nu sunt în sfera de intervenţie diplomatică a ţării noastre, de evoluţii şi conjuncturi politice externe.

Decizia de extindere cu frontierele terestre va fi politică, la fel ca şi decizia privind Air Schengen. Dar, în egală măsură, sunt convins că procesul este ireversibil şi că realizarea lui completă nu poate întârzia prea mult”, completează ministrul de interne.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri