Klaus Iohannis va vorbi mâine despre criza guvernamentală

klaus-iohannis-declaratii-cotroceni-presidency (1)
Foto: presidency.ro

Klaus Iohannis a avut, marți, la întâlnirea anuală cu ambasadorii români, o primă reacție cu privire la subiectul ieșirii ALDE din alianța cu PSD, respectiv plecarea de la guvernare. Președintele a anunțat că va face declarații mâine despre actuala criză guvernamentală.

„Apartenența la NATO și la Uniunea Europeană, amplificarea Parteneriatului Strategic cu SUA, susținerea multilateralismului – toate împreună conferă României cel mai ridicat grad de securitate de până în prezent și un profil consolidat la nivel internațional. În același timp, realitățile lumii în care trăim, în care riscurile și amenințările se amplifică și se diversifică accelerat, ne obligă să facem eforturi suplimentare, care să susțină și în viitor realizările noastre de până acum. De aceea, vă solicit să mențineți o politică externă credibilă și predictibilă, pentru realizarea interesului național al României și în beneficiul cetățenilor săi”, a spus Iohannis.

Șeful statului l-a citat în discursul său pe fostul diplomat român Nicolae Titulescu: „«Dați-mi o bună politică internă ca să pot face o bună politică externă», zicea Nicolae Titulescu. Așadar, dragii mei, nu putem să facem abstracție de politica internă a României. Despre actuala criză guvernamentală, despre remaniere, despre calea de ieșire din criză, voi face o declarație publică mâine.”

În continuare, președintele le-a spus diplomaților români că vor fi întrebați despre ce se întâmplă în România și le-a indicat ce să răspundă.

„Dumneavoastră vă veți întoarce la post și o să fiți întrebați ce se întâmplă în România, cum se va soluționa criza, cum vor decurge alegerile. Iar dumneavoastră să răspundeți așa: România are o democrație solidă. România are o democrație consolidată, prin referendumul care s-a ținut pe 26 mai a.c. și care a adus un răspuns foarte clar al românilor pentru democrație, pentru o cale pro-europeană, pentru o abordare solidă transatlantică, pentru un stat de drept, pentru o justiție dreaptă, pentru consolidarea și continuarea luptei împotriva corupției. Dumneavoastră să răspundeți așa: România va rămâne o democrație și un partener credibil și stabil în orice condiții! O să vă întrebe partenerii, prietenii noștri ce se va întâmpla, cum se va întâmpla. Iar dumneavoastră să răspundeți așa: orice se va întâmpla în România, se va întâmpla în limitele Constituției. România este o democrație consolidată, în care Constituția este respectată și indiferent de soluția găsită, România va rămâne un partener serios, predictibil, credibil, angajat în demersurile comune care sunt în curs. Și vă spun vouă că soluții există și eu voi veghea. Nu, voi garanta că aceste soluții să fie constituționale! Am încredere în implicarea dumneavoastră profesionistă, esențială în acest scop, și vă doresc mult succes, în continuare, pentru români și pentru România!”, a mai spus Klaus Iohannis.

Luni, conducerea ALDE a decis ca formațiunea condusă de Călin Popescu Tăriceanu să iasă de la guvernare. Trei dintre cei patru miniștri ai partidului urmează să își depună astăzi demisiile, urmând ca premierul Viorica Dăncilă să numească în locul lor interimari. Decizia vine după ce ALDE și PSD nu s-au înțeles în privința restructurării guvernului și a unui nou program de guvernare. 

Singurul ministru din partea ALDE care a anunțat până în acest moment că nu demisionează este Ramona Mănescu, ministrul Afacerilor Externe, prezentă astăzi la întâlnirea cu șeful statului.

Redactor web: George Costiță

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale