Exclus din PSD. Primarul din Ciugud: Nu doresc să fiu scos pe uşa din spate

Data actualizării: Data publicării:
gheorghe damian - fb

Primarul din Ciugud, comuna cu cea mai mare absorbţie de fonduri europene din România, care este şi vicepreşedinte al PSD Alba şi a câştigat al cincilea mandat de edil cu 85% din voturi, a fost exclus, vineri seară, din partid. El a declarat că va contesta măsura, relatează News.ro.

gheorghe damian - fb

ACTUALIZARE 21.20. Primarul din Ciugud, Gheorghe Damian, a afirmat, sâmbătă seara, într-o postare pe o rețea de socializare, că nu dorește să fie scos ''pe ușa din spate'' a unui partid din care a făcut parte 17 ani și de care este ''legat sufletește'' și că, în consecință, va ataca decizia Comitetului Executiv Județean Alba.

''Sunt un om legat sufletește de PSD și nu doresc să fiu scos pe ușa din spate din acest partid alături de care am avut rezultate foarte bune în ultimii 17 ani. Vă anunț pe această cale că voi ataca, conform statutului, decizia de excludere a mea din partid și doresc să fac acest lucru într-o manieră în care să limitez cât mai mult prejudiciul de imagine pe care l-ar putea avea PSD în Alba. Îmi respect colegii și respect statutul partidului. Cred cu tărie că Partidul Social Democrat este un partid modern, construit pe valori europene și în care primează democrația'', a declarat, potrivit unui comunicat postat pe contul său de Facebook, Gheorghe Damian, care este și vicepreședinte al PSD Alba.

Damian a adăugat că rămâne ''fidel'' valorilor social-democrate.

''Din anul 2000 sunt trup și suflet alături de PSD, am crezut și cred în acest partid și am rămas alături de el chiar și în momente grele, în care alții îmi promiteau tot felul de favoruri pentru a trăda. Nu am trădat, pentru că nu am în sânge trădarea, ci sunt un om sincer, crescut la țară, care știe ce înseamnă cuvântul dat și onoarea'', a spus primarul.


 

Preşedintele PSD Alba, Ioan Dîrzu, a declarat, vineri seară, pentru News.ro, că în Comitetul Executiv Judeţean al organizaţiei a avut loc o analiză aprofundată a modului cum s-a desfăşurat campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2016, precum şi a rezultatelor obţinute de organizaţia judeţeană şi s-a decis excluderea din partid a vicepreşedintelui PSD Alba, Gheorghe Damian, primarul comunei Ciugud, şi a consilierului judeţean Ioan Florea.

„Sunt nişte probleme interne şi nu aş vrea să intru în detalii. (…) Am început campania de reorganizare, de analiză. Uneori mai trebuie făcută şi curăţenie”, a spus Ioan Dîrzu.

Preşedintele PSD Alba a refuzat să ofere detalii concrete despre motivele care au stat la baza excluderii celor doi din PSD Alba şi să precizeze cine a făcut această propunere.

Citiți și: A fost reales cu 85% primarul comunei din Alba pe care Dacian Cioloş a vizitat-o de două ori

La rândul său, primarul Gheorghe Damian a declarat, pentru News.ro, că nu a participat la şedinţă şi a aflat despre excludere de la colegii săi de partid.

”Nu ştiu care sunt motivele şi nu am avut nicio discuţie despre acest subiect. O sa contest şi o sa rămân fidel valorilor acestui partid”, a spus Damian.

Gheorghe Damian este vicepreşedinte al PSD Alba şi primar în comuna Ciugud de peste 16 ani, iar Ioan Florea este consilier judeţean şi fost preşedinte executiv al partidului.

Social-democratul Gheorghe Damian, primarul din Ciugud, comuna cu cele mai multe fonduri europene atrase în mediul rural, a fost reales în 2016 cu 85% din voturi.

Citiți și:  Ciugud, comuna mai dezvoltată decât multe orașe din țară

Comuna Ciugud are drumuri asfaltate chiar şi între parcelele agricole, internet gratuit în zonele publice, piste de biciclete şi foloseşte energie eoliană şi panouri solare pentru iluminatul public.

Ciugud a atras prin proiecte europene peste 16 milioane de euro, sumă care, potrivit estimărilor, ar fi bugetul comunei pe 50 de ani.

În 21 martie 2016, premierul de la acea dată Dacian Cioloş a lansat în această localitate „Pachetul de măsuri pentru dezvoltarea clasei de mijloc la sate «Reforma Cioloş se întoarce acasă»”, eveniment la care au participat şi ministrul agriculturii de atunci, Achim Irimescu, fostul vicepremier Vasile Dîncu, precum şi numeroşi fermieri şi primari din zona Ardealului.

Localitatea fusese aleasă tocmai datorită dezvoltării puternice de care s-a bucurat în ultimii 16 ani şi a măsurilor implementate de administraţia locală.

Citiți și:  A fost reales cu 85% primarul comunei din Alba pe care Dacian Cioloş a vizitat-o de două ori

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
De ce nu se afișează Lidia Buble cu iubitul ei, un afacerist de 62 de ani: „Când o să fie să mă mărit, o să...
Film Now
"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de...
Adevarul
Angajator criticat, după ce un tânăr a refuzat să acorde 90 de minute unui test de selecție pentru că „părea...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
O mamă nu și-a crezut copilul care îi spunea că are monștri în dormitor. Problema era mult mai gravă: „S-a...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Porecla adorabilă pe care a primit-o Ryan Gosling de la fiicele lui: „Mă dau gata de fiecare dată!”