Răspunsurile președintelui la întrebările presei, prilej de ironii la adresa premierului

Data publicării:
ponta basescu cotroceni -Mediafax Foto-Octav Ganea-2

Șeful statului l-a caracterizat „mai puțin inteligent” pe Victor Ponta decât fostul premier Adrian Năstase, al cărui stil de guvernare l-ar aplica la rândul său actualul șef al Executivului.

Rugat să își detalieze declarația anterioară, conform căreia „Victor Ponta ar trebui să scape de lașitate și să renunțe la jmecherii”, Traian Băsescu a răspuns: „Asta, că s-au mai dat legi. Nu, a fost tandemul Iliescu – Năstase, exact cum vrea să facă Ponta acum: să-și ascundă slăbiciunile sub legi. Și nu numai. E exact stilul de guvernare al lui Adrian Năstase, cu jmecherii, cu legi, să se acopere, să se nu știu ce și pe dedesubt, să se întâmple toate minunile cu putință. La fel și cu terenuri din Insula Mare a Brăilei, date Consiliului Județean Brăila... Este exact același mod de guvernare, numai că Ponta e mai puțin inteligent”.

Întrebat dacă a transmis o notificare scrisă la Palatul Victoria pe tema problemelor de cosntituționalitate identificate în proiectul de lege privind proiectul minier de la Roșia Montană, președintele a răspuns că relația premierului pe această poveste este cu Parlamentul, nu cu șeful statului: „Poate dacă nu ar fi luat decizia să îmi mai răspundă la telefon, poate era mai norocos, așa nu am ce să-i fac”, a spus președintele, explicând astfel ieșirea sa publică.

Mai mult, Traian Băsescu a ironizat demersul premierului de a merge la Roșia Montană pentru a-i convinge pe minerii blocați în subteran să renunțe la această mișcare de protest.

Șeful statului a explicat că a renunțat la intenția de a merge la Roșia Montană în momentul în care a aflat că premierul se va deplasa în zonă și că l-a felicitat, „în gând”.

„Vă dați seama, că să scoți niște mineri dintr-o galerie turistică e o... un efort”, a comentat președintele.            

Traian Băsescu l-a criticat și pe Crin Antonescu: „Nu sunt de acord nici cu poziţia celuilalt lider USL, domnul Antonescu, care a intrat și el în jocul: votăm sau nu votăm. Ori Antonescu ştie foarte bine ca e neconstituţional proiectul de lege”.

Nici ministrul delegat pentru Marile Proiecte, Dan Șova, nu a scăpat necriticat de șeful statului, care a spus: „Șova ar trebui să se ducă cât vede cu ochii”.

La finalul conferinței, președintele s-a și autoironizat, atunci când a fost întrebat de ce nu a atacat la Curtea Constituțională alte legi care vizau privatizări în timpul mandatului lui Ion Iliescu, când era în Opoziție: „N-aveam atâta minte, n-aveam experiența unui președinte”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri