Președintele Klaus Iohannis a decorat un militar român care a lichidat un taliban

Data publicării:
Klaus Iohannis semnează
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Președintele României, Klaus Iohannis, l-a decorat astăzi, cu Medalia „Bărbăție și Credință”, pe un caporalul MApN care, cu o lună în urmă, a lichidat cu mitraliera, în Afganistan, un insurgent care deschisese focul asupra unui convoi al Batalionului 495 „Vulturii Negri”, în care se aflau și militari americani.

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat marți, 17 decembrie a.c., decretul de decorare a Caporalului clasa a III-a Iosif C. Constantin. Astfel, în semn de apreciere pentru modul ireproșabil de îndeplinire a sarcinilor specifice misiunii din teatrul de operaţii din Afganistan, pentru promovarea imaginii Armatei României, Președintele Klaus Iohannis a conferit Medalia „Bărbăţie şi Credinţă” clasa I, cu însemn de război , Caporalului clasa a III-a Iosif C. Constantin”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În data de 17 noiembrie 2019, conform unui comunicat MApN postat pe Facebook, „pe timpul unei misiuni de consiliere privind securitatea desfășurării alegerilor prezidențiale în Afganistan, echipa condusă de către generalul de brigadă Edmond Mile Brown, comandantul TAAC-S a fost angajată cu foc de către un insurgent, la ieșirea dintr-o bază militară afgană”.

„Militarii americani se aflau în cadrul unui convoi al Batalionului 495 Protecția Forței «Vulturii Negri». Atacatorul a fost angajat imediat cu foc și neutralizat de către caporalul clasa a III-a Constantin Iosif, servant la mitralieră pe unul dintre autovehiculele MRAP”, conform comunicatului MApN.

Cu aceeași ocazie, militarul român a fost decorat de către partenerul american cu medalia The Army Commendation C Device, în cadrul unei ceremonii desfășurate în Baza Aeriană Kandahar.

Editor web: Mihnea Lazăr

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri