"Regele este gol, ca să nu spun țarul". Putin a făcut o greșeală uriașă prin ieșirea din acordul cerealelor, susține Emmanuel Macron

Data actualizării: Data publicării:
emmanuel macron
Președintele Franței, Emmanuel Macron a declarat că nu ar putea "să existe un steag rusesc la Jocurile Olimpice de la Paris". FOTO: Profimedia Images

Preşedintele rus Vladimir Putin a făcut o "greşeală uriaşă" ieşind din Acordul de la Istanbul privind exportul cerealelor din Ucraina pe Marea Neagră, denunţă preşedintele francez Emmanuel Macron, care subliniază că "vedem foarte clar că Rusia a decis să înfometeze ţări aflate deja în dificultate" relatează AFP.

"El a decis să transforme hrana în armă (...). Cred că este o greşeală uriaşă", a spus preşedintele francez la finalul summitului UE - CELAC.

Ieșirea din acordurile pentru transportul de cereale pe Marea Neagră arată că "regele este gol, ca să nu spun ţarul", a adăugat Emmanuel Macron.

"Noi observăm foarte clar că Rusia a hotărât (...) să înfometeze ţări aflate deja în dificultate", a mai subliniat președintele Franței, potrivit news.ro.

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a declarat luni reporterilor acreditaţi la Kremlin că Rusia iese din acordurile pentru transportul de cereale pe Marea Neagră, precizând că acest lucru nu are legătură cu atacul asupra podului Kerci. Cotaţia grâului a crescut semnificativ după anunțul Rusiei. Acordul a încetat la miezul nopții.

Moscova a denunţat obstacole în calea comerţului cu îngrăşăminte şi alte produse ruseşti.

În decurs de un an, acest acord a permis exportul a 33 de milioane de tone de cereale din porturi ucrainene - în principal porumb şi grâu - care au contribuit la o stabilizare a preţurilor alimentare mondiale şi la îndepărtarea riscului unor penurii.

"Rutele terestre pe care noi europenii le-am securizat de la începutul crizei, care reprezentau deja 60% din tranzitul şi ieşirea cerealelor, sunt importante şi ne vom continua efortul", a dat asigurări Emmanuel Macron.

Refuzul Moscovei de a prelungi acest acord a fost denunţat de către mai mulţi şefi de stat din Occident şi de către secretarul general al ONU Antonio Guterres.

"Sute de milioane de oameni se confruntă cu foamea" şi "vor plăti preţul", a denunţat Antonio Guterres.

Guvernul rus a informat în mod oficial Turcia, Ucraina și Națiunile Unite că iese din acord.

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri