România și Ucraina cer creșterea prezenței militare a SUA la Marea Neagră, „inclusiv o structură de comandă și control”

fregatele evertsen si regina maria una langa alt
Antrenamente NATO în Marea Neagră Foto: Forțele Navale Române

România și Ucraina vor ca aliații occidentali să își întărească prezența militară în Marea Neagră, acuzând Rusia de militarizarea regiunii, potrivit unor scrisori obținute de Defense News.

Avertismentele simultane - că agresiunea Rusiei și desfășurarea de sisteme de rachete în Crimeea reprezintă o amenințare largă pentru aliați - au venit prin intermediul unor scrisori trimise de ambasadorii celor două țări către subcomisia Senatului SUA pentru Cooperare în Europa și Securitate Regională, înainte de audierile de săptămâna trecută privind zona Mării Negre.

„Rusia a stabilit o zonă întinsă de excludere a accesului în Marea Neagră”, a scris ambasadoarea Ucrainei în SUA, Oksana Markarova, în scrisoarea ei de pe 29 octombrie, adăugând că Rusia folosește zona ca pe o rampă pentru operațiunile sale din Siria. 

„Capacitatea NATO de a-și apăra statele membre și de a oferi posibilă asistență către țările terțe (Ucraina și Georgia) este grav afectată.”

„Creșterea militarizării în peninsula Crimeea pune în pericol nu numai țările de la Marea Neagră, ci o regiune mult mai întinsă”, a mai precizat ambasadoarea. Ea spune că NATO trebuie să elaboreze planuri de răspuns comun în eventualitatea că Rusia declanșează un atac armat în Marea Neagră.

Potrivit Defense News, secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a vizitat luna trecută aliatul NATO România și țările aspirante Ucraina și Georgia, în cadrul unui turneu de reasigurare a aliaților și de încurajare a cooperării la Marea Neagră. În cadrul turneului, care s-a încheiat la Bruxelles, la sediul NATO, nici Lloyd Austin, nici secretarul general NATO Jens Stoltenberg nu au dezvăluit planuri privind o creștere a prezenței militare în marea Neagră.

„Nu există nicio schimbare a capabilităților noastre operaționale sau a poziției de descurajare”, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Pentagonului, lt-col. Anton Semelroth. „Operăm în Marea Neagră și în multe alte zone în întreaga regiune în baza planurilor obișnuite, ca parte a angajamentului nostru și a reasigurării aliaților NATO și a partenerilor noștri.”

Discuțiile au loc în contextul în care tensiunile dintre Moscova și Occident au scăzut la cel mai jos nivel de la Războiul Rece, după anexarea de către Rusia în 2014 a peninsulei Crimeea de la Ucraina și sprijinul pe care îl acordă insurgenților separatiști în estul Ucrainei.

Recomandările României

Pe lângă eforturile economice și diplomatice, România afirmă că deja cheltuiește trei miliarde de dolari pentru extinderea bazei aeriene de la Mihail Kogălniceanu, cu scopul de a putea găzdui mai multe trupe americane și aliate.

Principala recomandare a României este ca aliații să creeze o strategie amănunțită pentru Marea Neagră, următoarea propunere fiind să transforme țara noastră într-un hub pentru mari exerciții comune, echipament militar și noi trupe. În prezent, prezența avansată a NATO în regiune constă doar într-un cartier general în România.

„Descurajarea credibilă poate fi asigurată doar printr-o prezență solidă”, se arată în scrisoarea trimisă pe 26 octombrie de ambasadorul român în SUA, Andrei Muraru. „Creșterea prezenței militare americane în România, în toate domeniile - pe uscat, în aer și pe mare - inclusiv o structură SUA de comandă și control.”

„Securizarea flancului estic al NATO într-o manieră unitară și coerentă, de la Marea Baltică la Marea Neagră, prin implementarea unei singure Prezențe Înaintate de-a lungul întregului flanc, care să asigure o apărare mai puternică și să reducă vulnerabilitățile actuale cauzate de incontestabila lipsă de descurajare din regiunea Mării Negre”, se mai arată în scrisoare.

România a reiterat, de asemenea, sprijinul său pentru accederea Ucrainei și Georgiei în NATO, lucru asupra căruia Rusia se împotrivește puternic.

Recomandările Ucrainei

Pe lângă ajutorul american pentru ca Ucraina să-și reconstruiască forțele navale, Kievul dorește ca Washingtonul să sprijine prezența NATO în Marea Neagră, asemenea prezenței înaintate a NATO în Marea Baltică.

NATO menține patru grupe multinaționale de dimensiunea unui batalion în Estonia, Letonia, Lituania și Polonia.

O altă recomandare a Ucrainei este „intensificarea prezenței navale prin rotație a NATO în Marea Neagră, pentru a proteja libertatea de navigație și rutele comerciale”.

În condițiile în care politica și istoria complicată a zonei fac dificilă o abordare coordonată regional sau de NATO, unii experți consideră că acțiunile Rusiei pot constitui o forță de coagulare, dacă SUA preia inițiativa. Turcia, aliat NATO, care domină Marea Neagră, a fost mereu reticentă față de o prezență militară occidentală și întreține legături apropiate și complicate cu Rusia.

La audierile de săptămâna trecută pe tema Mării Negre, Ian Brzezinski, fost consilier pentru Europa și NATO al secretarului de stat în timpul administrației George W. Bush, a sugerat că SUA poate forma o coaliție regională de națiuni, în ciuda reticenței Turciei.

„Construiți-o (coaliția - n.r.), demonstrați-i valoarea și o să vedeți cum vine Turcia să bată la ușă: Pot să particip și eu? Și uite-așa, dintr-o dată, devine organizație NATO”, a spus el.

Brzezinski, alături de alți experți, a mai sugerat că structura ar putea include o celulă comună de informații, baterii de coastă și forțe terestre sprijinite de o brigadă americană de luptă cu baza în România and Bulgaria.

Mișcările Rusiei

Pe de altă parte, Kremlinul este deranjat de acțiunile Occidentului în marea Neagră.

Pe 1 noiembrie, când președintele rus Vladimir Putin a accentuat necesitatea de întărire a apărării aeriene a țării, el a arătat spre acțiunile militare ale NATO în apropierea granițelor Rusiei. Acestea includ scuturile americane antirachetă din Europa de Est și misiunile tot mai frecvente ale navelor NATO în apropierea apelor teritoriale rusești, în Marea Neagră și Marea Baltică.

El a făcut referire și la recenta intrare în Marea Neagră a navei de comandă a Flotei a 6-a americane, USS Mount Whitney, despre care a spus că marina rusă o poate observa „prin binoclu sau prin cătarea sistemelor de apărare”.

De asemenea, Rusia a anunţat recent suspendarea misiunii sale de reprezentare la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord şi a misiunii NATO la Moscova, după ce Alianţa Nord-Atlantică a retras acreditarea a opt membri ai misiunii ruse la sediul Alianţei, acuzaţi de spionaj.

Editor : Bogdan Pacurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate