Al doilea caz de gemeni semi-identici din lume. Oamenii de știință spun că fenomenul este extrem de neobișnuit

ecografie gemeni
Foto: Shutterstock

Un băiat și o fetiță, în vârstă de 4 ani, sunt al doilea caz de gemeni semi-identici descoperit până acum în lume și primul caz descoperit în timp ce mama era însărcinată. Cazul le-a dat bătăi de cap cercetătorilor, care nu au mai avut până acum de-a face cu un asemenea caz. Cei doi copii nu sunt nici gemeni identici (monozigoți), nici gemeni fraterni (dizigoți), ci mai degrabă ceva între cele două, scrie The Guardian.

ecografie gemeni
Foto: Shutterstock

Descoperirea a fost făcută la o ecografie, în timp ce mama copiilor, în vârstă de 28 de ani. era însărcinată. Dacă prima ecografie de rutină sugera că gemenii sunt identici, împărțind placenta în uter, la a doua ecografie medicii au descoperit că bebelușii erau un băiețel și o fetiță.

Gemenii pot fi identici sau fraterni. În cazul gemenilor identici, ovulul este fertilizat de un spermatozoid și divide în două, rezultând frați cu material genetic identic. În cazul. gemenilor fraterni, două ovule sunt fertilizate fiecare de câte un spermatozoid. Gemenii fraterni au aceleași particularități genetice precum frații obișnuiți.

De aceea, având în vedere că gemenii descoperiți de oamenii de știință provin dintr-un singur zigot, ei ar fi trebuit să fie de același sex.

Michael Gabbett, de la Universitatea de Tehnologie Queensland, din Australia, a colectat mostre din cei doi saci amniotici, pentru a analiza genomul gemenilor, pe tot parcursul sarcinii.

„Când mama a revenit la control pentru o ecografie, la câteva luni după prima ecografie, am văzut că unul dintre gemeni era băiat, celălalt era fetiță. În acel moment am început să studiem particularitățile genetice ale celor doi”, spune el.

Rezultatul testelor genetice a confirmat că este vorba despre o pereche de gemeni semi-identici. Oamenii de știință cred că astfel de cazuri extrem de rare apar atunci când doi spermatozoizi fertilizează un singur ovul. În cazul de față, ovulul a fost fertilizat de un spermatozoid cu cromozomul X și de un spermatozoid cu cromozomul Y.

După fertilizare, cromozomii din cele două celule de spermatozoizi și din singurul ovul s-au îmbinat în trei „pachete genetice”: unul conține cromozomii din spermatozoizi - conținând două seturi de material genetic de la tată, dar niciunul din mamă. Celelalte două pachete conțin fiecare același set de cromozomi de la mamă, precum și material genetic din unul din cei doi spermatozoizi, dând naștere fie celulelor XX (feminine), fie XY (masculin).

Singurul caz de gemeni semi-identici care a mai fost înregistrat vreodată este cel al unor frați din SUA, în 2017. Descoperirea a fost făcută însă abia după nașterea gemenilor, când medicii au observat că unul dintre ei era de sex ambiguu, fiind născut atât cu organe genitale feminine, cât și masculine.

Cazul recent descoperit nu a fost lipsit de complicații. Gemenii au fost aduși pe lume prin cezariană și păreau sănătoși inițial. Cu toate acestea, fetița s-a născut cu un cheag de sânge format cu puțin timp înainte de naștere, așa că medicii au fost nevoiți să îi amputeze un braț patru săptămâni mai târziu.

Apoi, la vârsta de trei ani, fetiței i-au fost extirpate ovarele, deoarece nu erau complet formate, ceea ce creștea riscul apariției cancerului.

Gabbett spune că există posibilitatea să mai existe și alte cazuri de gemeni semi-identici care nu au fost încă descoperite. Cu toate acestea, rămâne un fenomen neobișnuit și extrem de rar ca doi gemeni să fie semi-identici.

 

 

 

 

 

 

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate