Firea anunță că "în primavara anului viitor, bucurestenii vor putea circula pe Podul Ciurel"

Data publicării:
6
Sursa foto: Primăria București

Primarul Gabriela Firea a anunțat că realizarea primei etape a proiectului "Strapungere Ciurel - Nod Rutier Virtutii" se apropie de final, iar în primăvara anului viitor bucureștenii vor putea circula pe Podul Ciurel, potrivit unui comunicat al instituției.

"Așa cum am promis, realizarea primei etape a proiectului "Străpungere Ciurel - Nod Rutier Virtuții" se apropie de final, iar în primăvara anului viitor bucureștenii vor putea circula pe Podul Ciurel, un obiectiv de investiții extrem de important pentru fluidizarea traficului din Capitală. Astăzi au început primele teste statice și dinamice la structura de rezistență a podului, în conformitate cu legislația in vigoare. Acestea vor fi transmise spre analiza către proiectant și expert urmând ca, în perioada următoare, să primim rezultatele și să realizăm o nouă serie de teste", a declarat primarul Gabriela Firea.

Proiectul are 3 componente: "Nodul Virtuții" (care presupune un pasaj peste râul Dâmbovița și peste Șoseaua Virtuții cu descărcare în Cartierul Drumul Taberei), o altă secțiune până în Centura Bucureștiului și cea de a treia - din Centura Bucureștiului până în Autostrada A1.

Proiectul urmărește realizarea unui drum expres care face legatura între Splaiul Independenței și Autostrada A1: se traversează Șoseaua Virtuții, apoi se poate ieși în cartierele Drumul Taberei și Militari, de acolo în Centura Bucureștiului și mai departe în Autostrada A1.

A doua etapă a proiectului, "Nod Virtuții-Uverturii", este în fața de elaborare a proiectului tehnic.

Editor web: V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cele 5 oraşe strategice din România. Harta mobilității militare, pe aici s-ar putea deplasa rapid trupele NATO
Digi FM
Un tânăr care a crescut în grija statului a luat BAC-ul cu 8,53. Cum a reușit să își schimbe destinul și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Noi dezvăluiri despre moartea lui Lauren Bennett. Tatăl artistei, declarații dure: „Nu a primit tratamentul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
Piața neagră a luxului. Cum vinde Rusia SUV-uri BMW contrafăcute la preț premium
Newsweek
Top 10 pensii în România. Judecătorii primesc 25.400 lei. Militarii - 5.800. Oamenii obișnuiți au 2.820 lei
Digi FM
Cât costă prosopul de plajă cu Călin Georgescu în slip. Produsul inedit, scos la vânzare pe internet, a...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Nu doar alimentația face diferența. Trăsătura comună a oamenilor care ajung să trăiască 100 de ani
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Ana de Armas, impecabilă în costum de baie, în vacanță cu prietenii. Ce s-a întâmplat cu povestea de iubire...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...