Sari la conținut

Propunere | Amenzile pentru lipsa rovinietei, prescrise după 30 de zile

Un parlamentar amendat pentru că a fost prins fără rovinietă s-a gândit să modifice legea. Demnitarul susţine că statul ar trebui să-i sancţioneze pe şoferi în cel mult 30 de zile, nu într-o jumătate de an sau mai mult, aşa cum se întâmplă acum. Şoferii susţin la unison demersul.

 

Drumul Naţional 1, localitatea Otopeni din judeţul Ilfov. Camerele montate pe suportul metalic nu supraveghează traficul. Prin obiectivele aparatelor de înregistrat sunt scanate toate maşinile care tranzitează zona. Imaginile sunt stocate într-un dispecerat de la Ministerul Transporturilor, sunt analizate, iar pentru numerele de înmatriculare care nu se află în baza de date se emit amenzi. Procedura nu e deloc simplă. Angajaţii Companiei de Administrare a Infrastructurii Rutiere verifică fiecare maşină în parte. Aşa se face că trec şi câteva luni până când sunt identificaţi şoferii care nu şi-au plătit rovinietele.

Asta a păţit şi deputatul UDMR Márton Árpád-Francisc. După ce a plătit sancţiunea, şi-a dat seama că ar trebui să existe şi un termen de prescripţie a amenzii.

Márton Árpád-Francisc, deputatul care a iniţiat legea: „În era noastră, când totul este pe calculator, eu zic că într-o lună se poate constata că persoana respectivă a circulat fără rovinietă. Și în 15 zile, cu greutatea cu care funcţionează Poşta Română, să ajungă o scrisoare la persoana respectivă. Este în interesul cetăţeanului.

În fiecare an, cel puţin un şofer din 10 este amendat pentru că circulă fără rovigneta. Mulţi se plâng că primesc procesele verbale cu întârziere, iar compania de drumuri nu trimite dovada plăţii şi administraţiilor locale. Din această cauză, Fiscul le blochează conturile.

Alin Şerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR: A scăzut foarte mult timpul de înştiinţare pentru şoferul amendat, de la 6 luni la 2 luni.

Reporter: Există situaţii în care şoferii au fost înştiinţaţi după un an sau doi?

Alin Şerbănescu: Nu mai avem astfel de situaţii, dar au fost.

Proiectul de lege iniţiat de Márton Árpád-Francisc va fi discutat în comisiile de specialitate din Parlament şi va intra în vigoare dacă va fi votat în cele două Camere.

Cei care vor să verifice dacă au sau nu rovinietă o pot face pe site-ul CNAIR.

Etichete: amenzi , soferi , deputat , propunere , rovinieta

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale