Protecția Copilului, doar cu numele

Data publicării:
copii - GettyImages - 25 august 15 1

Din cele peste 10.000 de cazuri de abuz, doar 2.300 s-au finalizat cu punerea în plasament a minorilor.

„Sunt aproximativ 12.000 de cazuri anual, cu diferențe destul de mici între rural și urban. Să nu vă imaginați că doar la țară sau că doar părinții cu un grad foarte crescut de sărăcie lovesc copiii. Fenomenul este extrem de întâlnit în toate straturile sociale. Din nefericire, sistemul de protecție a copilului nu are cea mai fericită reputație. Știm cu toții că centrele de protecție a copilului sunt subpopulate ca resursă umană, există destul de mulți profesioniști, există insuficienți asistenți maternali, există foarte puțini psihologi specializați în a lucra cu acest gen de cazuistică”, a precizat reprezentanta organizației „Salvați Copiii” Diana Stănculeanu.

Dacă autorităţile pentru protecţia copilului ar trebui să vină în ajutorul celor mici, în multe centre de plasament, copiii sunt agresaţi chiar de personalul care ar trebui să-i ocrotească.

Sunt extrem de multe abuzuri care se întâmplă în centrele de plasament, informațiile sunt destul de publice, astfel încât orice adult în momentul în care aude despre un copil care este bătut acasă, probabil se gândește de două ori apropo de unde este mai bine acelui copil: într-o familie unde chiar dacă este trosnit este iubit și îngrijit sau într-un centru de protecție? Și aceasta este prima frână de raportare”, a spus Diana Stănculeanu.

De asemenea, o altă problemă este că mulți dintre cei care au atribuții în asistență socială nu au pregătire în acest domeniu.

„Mulți dintre cei care au atribuții de asistență socială sunt bibliotecari sau agenți agricoli sau fac printre altele și treabă de asistenți sociali”, a precizat președinta Protecției Copilului, Gabriela Coman.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Câți copii are Celine Dion: "Viața mea e să fiu mamă". Fiul cel mare are 23 de ani și seamănă foarte bine cu...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...