Sari la conținut

Semafoare noi în 101 intersecții din București

 

Primăria Capitalei vrea să monteze semafoare în 101 intersecţii unde au avut loc accidente rutiere sau unde au loc, de obicei, ambuteiaje, potrivit unui proiect de hotărâre aflat, miercuri, pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

semafor culoare-1

„Datorită modificărilor apărute în desfăşurarea traficului rutier, determinate de creşterea continuă a parcului de autovehicule, creşterea indicelul de mobilitate a parcului auto existent şi a creşterii numărului de autovehicule ce tranzitează municipiul Bucureşti, capacitatea de circulaţie a străzilor este în continuă scădere. În plus, la o mare parte din intersecţiile existente nesemaforizate există o serie de puncte de conflict între pietoni, biciclişti şi autovehicule. De asemenea, pe anumite artere de circulaţie din Capitală, cu toate eforturile depuse de Poliţia Rutieră pentru prevenirea accidentelor, se constată, în continuare, apariţia unor evenimente rutiere cu consecinţe umane şi materiale grave”, se arată în proiectul de hotărâre, potrivit News.ro.

Municipalitatea precizează că prin investiţia în semaforizarea marilor intersecţii poate fi fluidizat traficul, va creşte siguranţa rutieră şi va fi redus consumul de carburanţi, dar va scădea şi volumul de emisii poluante.

Potrivit proiectului de hotărâre, cele 101 intersecţii vizate de Primăria Capitalei sunt:

1 mai - Constantin Titel Petrescu; 1 mai – Sibiu; Alexandria nr. 158-160 - Jandarmeria Capitalei; Alexandru Obregia - Covasna – Străduinţei; Alexandru Şerbănescu - Ştefan Burileanu; Apusului – Ghirlandei; Basarabia - Staţia de metrou Republica; Berceni nr. 104; Calea Floreasca - Mall Promenada; Calea Giuleşti - Migdalului - Copşa Mică; Calea Griviţei - Halta Griviţei; Calea Griviţei - Spitalul de Chirurgie Plastică şi Arsuri; Calea Văcăreşti - Costache Stamate; Calea Văcăreşti – Pridvorulu; Camil Ressu – Ilioara; Câmpia Libertăţii - Gheorghe Pătraşcu; Colentina - RATB Suveică; Constantin Brâncoveanu – Huedin; Dacia - Mihai Eminescu; Dimitrie Pompei - Metrou Pipera; Doamna Ghica - Heliade între vii; Expoziţiei – Parcului; Fundeni toate TP, Ghencea - Constantin Titel Petrecu; Iuliu Maniu - intrare Universitatea Politehnică; Luica – Reşiţa; Matei Basarab – Traian; Mihai Eminescu – Toamnei; Nicolae Caramfil - Ştefan Burileanu; Petricani - Aleea Ştrand Tei; Pieptănari - Calea Ferentari; Preciziei - Metrou Preciziei; Primăverii - Piaţa Charles de Gaulle; Theodor Palady - Jean Steriade; Timişoara – Romancierilor; Uverturii – Dreptăţii; Vatra Luminoasă - Tony Bulandra - Gh. Florescu; Vitan Bârzeşti - Iulia Haţieganu; 1 Decembrie 1918 nr. 7D; 13 septembrie - Lacul Plopului; 13 septembrie – Sabinelor; Alunişului – Peroni; Antiaeriană - Banu Mărăcine; Armand Călinescu – Batiştei; Barbu Văcărescu – Rossini; Berceni nr. 20; Berceni – Ciochina; Calea Floreasca - Balanescu Rosetti; Calea Floreasca - Gaetano Donizetti; Calea Giuleşti - George Vălsan; Calea Giuleşti – Prunaru; Calea Văcăreşti - V.V. Stanciu; Chişinău – Cernăuţi; Chitilei (doar tp fără refugiu dintre Bucureştii Noi şi Laminorului); Ciurel - General Petre Popovăţ; Colentina – Cremeniţa; Constantin Brâncoveanu nr. 115 - RATB Turnu Măgurele; Constantin Brâncoveanu - Izvorul Crişului; Constantin Brâncoveanu - Spitalul Marie Curie – Rezonanţei; Constantin Istrati - 11 iunie - Mitropolit Nifon – Mărăşeşti; Decebal - Ţiglina, Dinicu Golescu nr. 35; Doamna Ghica - Şcoala nr. 30; Dorobanţi - Amiral Constantin Bălescu; Dorobanţi - Cambridge School; Dorobanţi - David Emanuel; Dorobanţi – Teheran; Dorobanţi – Washington; Drumul Găzarului – Straja; Drumul Taberei - acces Parch Moghioroş; Drumul Taberei - Poiana Muntelui; Eroii Sanitari - Elefterie - Piaţa Victor Babeş; Fundeni nr. 258 - Spitalul Fundeni; Gara de Nord - Ministerul Transporturilor; Iancu de Hunedoara nr. 25; Ion Mihalache nr. 126 - Liceul Nicolae Iorga; Iului MAniu nr. 17; Iuliu Maniu - Imprimeria Naţională; Iuliu Maniu - liceu Iuliu Maniu; Izor - ieşire incinta Palatului Parlamentului; Mărgeanului – Barca; Mihai Bravu - RATB Mieilor; Mihai Bravu – Laborator; Nicolae Canea – Moroieni; Novaci - Nedeleanu Ion; Olteniţei - zona instituţiilor de învăţământ; Olteniţei - Daracului – Păduroiu; Panduri nr. 90; Pieptănari - Piaţa Eroii Revoluţiei; Prelungirea Ferentari - Şcoala nr. 136; Prograsului - Axente Sever; Sălaj – Dunăvăţ; Sfinţii Apostoli – Splai; Timişoara nr. 33 - liceul Grigore Moisil; Timişoara - Aleea Câmpul cu Flori; Timişoara - Aleea Lunca Siretului; Timişoara - Costin Neniţescu; Timişoara - intrarea Silistru; Turnu Măgurele - Aurel Perşu; Turnu Măgurele - Someşul Cald şi Vatra Luminoasă - Ruşchiţa.

Etichete: primaria capitalei , semafoare bucuresti , intersectii bucuresti

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale