Sute de taxiuri și microbuze, în Piața Victoriei din București. De ce au protestat transportatorii

Data actualizării: Data publicării:
victoriei blocata taximetristi transportatori

Sute de taxiuri şi microbuze au blocat Piaţa Victoriei din Bucureşti. Transportatorii au cerut Guvernului să adopte două ordonanţe de urgenţă. Una ar trebui să reglementeze activitatea aplicaţiilor de tip car-sharing. Alta ar urma să-i scutească de obligaţia de a-şi lua maşini noi pe cei care vor contracte pentru trasee judeţene şi naţionale.

Actualizare 12:20-  Transportatorii renunță la protest. Cerințele lor vor fi aprobate în ședința de Guvern

Astăzi au venit colegi din toată ţara, din transportul judeţean de pasageri şi din taximetrie, obiectivul este să finalizăm etapa legislativă de promovare a celor două ordonanţe care nu aduc niciun fel de prejudiciu bugetului de stat, din contră, ar trebui să aducă bani la buget, să aibă ca efect eliminarea transportului ilegal care se desfăşoară în ţară, în taximetrie, în afara graniţelor, de transportatori neautorizaţi. Iar celelalte puncte vizează prelungirea programelor judeţene şi interjudeţene de transport”, spune Augustin Hagiu, preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport.

Transportatorii vor, în primul rând, eliminarea sintagmei „în mod repetat” din legea taximetriei. Aceasta le permite, în acest moment, firmelor din judeţul Ilfov să aibă activitate în Bucureşti, deşi nu au autorizaţii eliberate de primăria generală a Capitalei. În al doilea rând, prelungirea programelor de transport pentru rutele judeţene şi naţionale. Contractele aflate în vigoare urmează să expire în luna iunie iar pentru a participa la noile licitaţii, firmele trebuie să aibă microbuze şi autocare noi.

Ca de fiecare dată, protestul transportatorilor este însoţit de restricţii de circulaţie. De la ora 6:30, accesul maşinilor va fi interzis pe Şoseaua Kiseleff, de la Arcul de Triumf până la Piaţa Victoriei. Dacă va fi nevoie, poliţiştii vor blocat circulaţia până la Piaţa Presei Libere. În funcţie de câte maşini vor ajunge în Piaţa Victoriei ar mai putea fi restricţii şi pe Str. Paris și breteaua care face legătura cu Bd. Iancu de Hunedoara. În faţa Guvernului se va asigura traficul pe două benzi pe sens.

Miercuri are loc protestul transportatorilor, în Piaţa Victoriei din Bucureşti. Demonstraţia este organizată de Federaţia Operatorilor de Tranport şi a fost amânată de mai multe ori, pentru că nu a primit aviz de la Primăria Generală. Organizatorii susţin că întregul lor domeniu riscă să fie blocat deoarece Guvernul a promis dar nu a adoptat încă două ordonanţe de urgenţă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri