VIDEO La Ploiești, un copil de 4 ani s-a încuiat în apartament și nu a mai vrut să le deschidă ușa părinților

Data actualizării: Data publicării:
interventie a pompierilor la etaj
Un copil de 4 ani, care s-a încuiat în casă, la etajul al treilea al unui bloc din municipiul Ploieşti și nu a mai vrut să le deschidă ușa părinților FOTO: Observatorul Prahovean

Un copil de 4 ani, care s-a încuiat în casă, la etajul al treilea al unui bloc din municipiul Ploieşti și nu a mai vrut să le deschidă ușa părinților, a fost, până la urmă, recuperat de pompieri.

Joi dimineață, copilul s-a încuiat în casă şi pur și simplu a refuzată să le deschidă uşa părinţilor. Alarmați, aceștia au solicitat intervenţia pompierilor, precizează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Pompierii au pătruns în locuinţă pe geamul de la balcon şi l-au recuperat pe copil.

"Micuţul nu a fost speriat de apariţia colegului nostru, privea liniştit desene animate la televizor. După deblocarea uşii, a ieşit împreună cu colegul nostru, purtându-i mândru casca de pompier", au transmis reprezentanţii ISU.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce nu poate România să doboare toate dronele rusești care îi încalcă spațiul aerian. Ce sisteme de apărare...
Digi FM
Ploi abundente și furtuni în România. ANM a actualizat avertizările meteo
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută provocatoare. Topul nu i-a acoperit bustul...
Film Now
Toți au vorbit despre J.LO la premiera noului ei film. Detaliul care a declanșat zvonuri despre operații...
Adevarul
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
Newsweek
Ajutor la pensie de la Înalta Curte. Avocat: Cresc șansele ca pensionarii să ia bani în plus în instanță
Digi FM
Cum arată viața lui Susan Boyle în 2025, la 65 de ani. Artista a rupt tăcerea după zvonurile despre...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu creierul tău când stai pe telefon până târziu în noapte. Medicii avertizează asupra unui...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Quentin Tarantino atacă Hollywood-ul și dezvăluie singurul film care l-a impresionat în ultimii șase ani...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...