Statul dă bani pentru a ține urșii la distanță

Data actualizării: Data publicării:
urs brun in padure
Iohannis a promulgat legea cu masuri de gestionare a ursilor. Foto: Guliver/GettyImages

Statul dă bani pentru a ține urșii la distanță. Sumele oferite pentru montarea de garduri electrice încep de la 15.000 de lei pentru persoane fizice și ajung până la 500.000 pentru persoanele juridice sau chiar un milion pentru instituțiile publice, susține ministrul Mediului, Tanczos Barna. Înscrierile în program au început deja.

Numărul atacurilor urșilor bruni asupra gospodăriilor a crescut în ultimii ani.

În România trăiesc aproape 8.000 de urși bruni.

Doar între 2018 și 2021 peste 100 de persoane au fost rănite, iar 13 și-au pierdut viața, în urma atacurilor urșilor.

Tanczos Barna, ministrul Mediului: "Avem un buget de 70 de milioane de euro la AFM.

Avem înscrieri de finanțare pentru o sumă de peste 30 de milioane de lei.

Apelul de proiecte de finanțare este deschis și așteptăm fermierii să își doteze fermele cu astfel de sisteme care pot preveni atacurile și pot ține ursul la distanță. Pot fi îngrădite culturile agricole, pot fi apărate stânele, se pot apăra inclusiv gospodării sau ferme care sunt expuse unor asemenea atacuri. Vorbim de animalele sălbatice, nu vorbim strict de populația de urs.

Inclusiv persoanele care încearcă să își păzească culturile de atacurile mistreților pot folosi aceste sisteme de protecție."

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
„Parisul este pentru îndrăgostiți”. Jessica Biel și Justin Timberlake, escapadă romantică în Franța...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Billy Ray Cyrus, prima reacție după ce Miley a renunțat la numele „Cyrus”: „Familia înseamnă mai mult ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filmul „Eu contez”, regizat de Alina Şerban, a câștigat Premiul publicului la Veneția
Adevarul
Case și biserici din Țara Hațegului, ridicate cu vestigii de la Sarmizegetusa: „O piatră se vindea cu cinci...
Newsweek
Român oprit la granița Bulgariei cu Serbia după două luni de la o depășire de viteză: „Trebuie să plătiți”
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Descoperire surprinzătoare despre Mercur. Planeta a pierdut aproape 19 kilometri din diametrul său total de...
Digi Animal World
Avertismentul cercetătorilor. Fluturele morpho, care a inspirat un emoji, își pierde albastrul strălucitor
Film Now
Pamela Anderson, dezvăluire cutremurătoare despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „A fost o condamnare...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță