Tineretul Popular European a marcat 25 de ani de la înființare la București. Mesajele transmise de Ursula von der Leyen și șeful PPE

Data publicării:
310341359_648403706623531_4177231395569751424_n
Foto: PPE

În perioada 28 septembrie – 2 octombrie 2022, în București a avut loc evenimentul „An Empowered Youth for an Empowered Europe”, care a marcat aniversarea a 25 de ani de la înființarea Tineretului Popular European (YEPP), organizația de tineret a Partidului Popular European.

„YEPP reunește 63 de organizații politice de tineret de centru-dreapta din 39 de țări din întreaga Europă, fiind astăzi cea mai mare organizație politică de tineret din Europa. Din rândurile YEPP, care reprezintă o veritabilă pepinieră pentru Partidul Popular European, foarte mulți tineri au devenit membri ai parlamentelor naționale sau ai Parlamentului European, miniștri, secretari de stat, sau chiar prim-miniștri.

La eveniment au fost prezenți peste 130 de lideri politici de tineret din Europa precum și alumni YEPP, iar din partea organizației gazdă, Tineretul Național Liberal, au participat membrii Biroului Politic National.

Tineretul Popular European a adoptat dezbătut și votat la București o serie de rezoluții, în domenii de interes pentru Uniunea Europeană, precum integrarea refugiaților ucraineni, îmbunătățirea mobilității feroviare la nivelul UE, realismul climatic și creșterea rezilienței sistemelor de inteligență artificială (AI) realizate în Uniunea Europeană.

Alte subiecte de interes dezbătute au fost digitalizarea, relocarea și reconstrucția capabilităților de producție la nivel european, și asigurarea securității granițelor în contextul unui fenomen migraționist complex.

Cu ocazia aniversării, lideri YEPP au primit mesajele unor oficiali europeni de rang înalt.

Ursula von der Leyen, Președinta Comisiei Europene:

„Dragi colegi, felicitări! Implicarea voastră ne-a ajutat să constuim o Europă mai puternică. În lunile ce urmează, avem nevoie de toată energia și implicarea voastră, pentru că va trebui să fim uniți și puternici și împreună să asigurăm pacea în Europa, pentru ca generațiile următoare să poată crește și se poată dezvolta. Împreună, trebuie să consolidăm democrația din interior și să combatem dezinformarea. Este timpul să dăm o nouă dimensiune visului și promisiunii europene, și vă asigură că împreună vom reuși să asigurăm pacea pentru generațiile următoare iar Uniunea Europeană se va ridica la înălțimea provocărilor pe care le are de înfruntat. Reușim împreună!”

Manfred Weber, Președintele Partidului Popular European:

„Sincere felicitări și mulțumiri pentru participarea activă la lucrările Partidului Popular European și la dezbaterile privind prezentul și viitorul Europei! Vă sunt recunoscător pentru activitatea desfășurată și pentru faptul că sunteți orientați spre soluții. Împreună construim o Uniune mai puternică iar voi, generația tânără, sunteți esențiali acum, când Europa este din nou într-un punct de cotitură și este necesar să luăm decizii importante. Sunt sigur că valorile noastre de bază, responsabilitatea și bunul simț, ne vor ajuta și de această dată!”

Mariya Gabriel, Comisar european pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret:

„Felicitări pentru 25 de ani în care ați fost forța motrice a PPE. Este o onoare pentru noi să vă avem alături și să abordăm, împreună, provocările pe care le avem în față. Știu că mă pot baza pe voi și pe organizația voastră puternică, și că împreună vom putea pune la treabă inovația generată în Europa și vom transforma Uniunea Europeană într-un pol global al inovației. Împreună vom reuși să facem Europa digitală, să reconstruim capabilitățile de producție și să oferim o educație mai bună pentru cetățenii europeni. Exprimați-vă viziunea: dezbateți, implicați-vă, schimbați Europa în bine!”

Sigfried Mureșan, europarlamentar și Vicepreședinte al Partidului Popular European:

„Europa trece print-o perioadă de schimbări semnificative, iar modul în care unii dintre competitorii noștri politici abordează temele majore pentru Uniunea Europeană este populist, lipsit de substanță și de soluții reale. În acest context, sunt convins că împreună cu voi, tinerii lideri ai Partidului Popular European, vom reuși să ne adaptăm și să le arătăm cetățenilor europeni faptul că PPE este partidul care propune soluții serioase, realiste, realizabile și de bun simț, și că ne vom ridica din nou la înălțimea așteptărilor pe care aceste vremuri complicate le aduc la nivelul preocupărilor cetățenilor europeni. Felicitări pentru 25 de ani de construcție europeană, și spor la muncă în următorii 25 de ani!”

Președintele YEPP, Lidia Pereira, a mulțumit organizatorilor și participanților și a reafirmat rolul și misiunea pe care YEPP le va avea în continuare: să fie organizația politică de tineret implicată în toate temele și deciziile majore care se iau la nivel european și să reprezinte o veritabilă voce a tinerei generații la nivelul instituțiilor europene”, arată un comunicat de presă.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri