Toată țara este sub Cod galben. Meteorologii prelungesc avertizarea de vijelii, ploi torențiale și grindină

Data actualizării: Data publicării:
ploaie bucuresti trafic
În București suntașteptate ploi și vânt puternic FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Meteorologii prelungesc până sâmbătă avertizarea cod galben de vijelii, ploi torențiale și grindină. Meteorologii spun că până luni trebuie să ne așteptăm și la avertizări nowcasting Cod portocaliu pentru anumite zone.

Potrivit ultimei informări ANM, codul galben se extinde până sâmbătă la ora 10.00 și cuprinde toată țara.

Pe arii relativ extinse vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii.

Cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp și pe arii restrânse 40...60 l/mp. Până la jumătatea săptămânii viitoare gradul de instabilitate atmosferică se va menține accentuat în cea mai mare parte a țării.

Prognoza pentru București: Ploi torențiale, posibil vijelii și grindină, până sâmbătă dimineața

Meteorologii au emis prognoza meteo pentru București, ce intră în vigoare joi la ora 10.00 și se termină sâmbătă, la aceeași oră, fiind anunțate ploi torențiale, descărcări electrice și este posibil să apară vijelii și grindină.

Până sâmbătă dimineața vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 și 28 degrade, iar cele minime între 16 și 18 grade.

Redactare Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri