Banca Centrală Europeană avertizează Italia că taxarea băncilor va slăbi economia țării

Data actualizării: Data publicării:
banca centrala europeana cladire si semn
BCE critică faptul că săptămâna trecută autorităţile de la Roma au anunţat taxa, fără a informa în prealabil BCE sau banca Centrală a Italiei, conform reglementărilor din UE. Sursa foto: Profimedia Images

Banca Centrală Europeană (BCE) este nemulțumită de decizia Italiei de a taxa cu 40% profiturile suplimentare ale băncilor și va trimite o scrisoare guvernului italian cu obiecţiile sale privind introducerea acestei taxări suplimentare, a anunţat vineri publicaţia Corriere della Sera, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

BCE critică faptul că săptămâna trecută autorităţile de la Roma au anunţat taxa, fără a informa în prealabil BCE sau banca Centrală a Italiei, conform reglementărilor din UE.

Chiar dacă şi alte state din Europa, precum Spania şi Ungaria, au introdus taxe pe profiturile suplimentare ale băncilor, analiştii sunt de părere că decizia autorităţilor italiene a luat piaţa pe nepregătite şi a afectat în mod serios încrederea investitorilor. La scurt timp după ce vicepremierul Matteo Salvini a anunţat că Italia a convenit o "retragere de 40% din profiturile suplimentare în valoare de mai multe miliarde de euro ale băncilor" pentru 2023, valoarea de piaţă a băncilor italiene a scăzut cu 9,5 miliarde de euro.

În încercarea de a linişti pieţele, autorităţile italiene au venit marţi seara cu clarificări precizând că impactul ar putea fi limitat pentru unele bănci, iar noua taxă nu va depăşi 0,1% din activele totale ale unei bănci. În plus, băncile care au majorat deja dobânzile pe care le oferă deponenţilor "nu vor vedea un impact semnificativ ca o consecinţă a regulilor aprobate ieri", a informat Ministerul de Finanţe de la Roma.

La fel ca şi restul băncilor europene, băncile italiene au înregistrat o creştere semnificativă a profitului lor net ca urmare a majorării dobânzilor. De exemplu, profitul net al Intesa Sanpaolo, cea mai mare bancă italiană, a urcat cu 80% până la 4,2 miliarde de euro în primul semestru, în timp ce rivalul UniCredit a raportat un profit net semestrial de 4,4 miliarde de euro.

Taxa riscă să slăbească băncile italiene şi în general economia ţării, se arată în scrisoarea BCE care va fi fi trimisă cel mai probabil "în câteva săptămâni", se susţine în articolul publicat de Corriere della Sera.

Partenerii noștri
Playtech
Cum a evoluat averea lui Sorin Grindeanu în ultimii 10 ani. Analiza completă a veniturilor și proprietăților
Digi FM
Ce a răspuns Ozana Barabancea când a fost întrebată cum se simte fiul ei, care a făcut infarct la doar 24 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu, într-o rochie cu un decolteu imposibil de ignorat după ce a vorbit despre lupta cu kilogramele în...
Film Now
Actriţe care au jucat rolul reginei Elisabeta a II-a. Cine a semănat cel mai bine cu ea?
Adevarul
„S-au trezit la viață de Paște”. Doi români aflați în stare vegetativă, salvați printr-o metodă revoluționară...
Newsweek
Criza politică „lovește” pensionarii. Cum pierd sute de lei la pensie? Bani mai puțini și la Pilonul 2
Digi FM
Premierul Bolojan, în şedinţa PNL: „E greu să fii credibil, dacă ţii de cutiile de pantofi, penthouse-uri şi...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevăratul motiv pentru care ne roadem unghiile și avem alte “obiceiuri proaste”, potrivit psihologilor
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
Christina Applegate, prima reacție după zvonurile privind internarea în spital: „Problemele de sănătate sunt...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil. Vezi imaginile de la eveniment